Mesajele emoţionante ale artiştilor după moartea regizorului Ducu Darie
Mesajele emoţionante ale artiştilor după moartea regizorului Ducu Darie. Mai mulţi artişti şi persoane publice şi-au exprimat regretul privind trecerea în nefiinţă a regizorului de teatru şi au transmis mesaje emoţionante:
„Ultima dată l-am văzut la o repetiţie generală la Coriolan, era în sală, ne-a spus că dacă e ceva ce nu-i place va opri repetiţia; ne-a mai spus că e un spectacol greu, că s-a muncit şi s-a bibilit mult la el, dar speră să fie ce şi-a dorit. Era slăbit, dar era acolo, în gradene, prezent, cu grijă şi aşteptarea şi emoţia în ochi şi în trup. Ne-am mai întîlnit prin emisiuni, da, pe vremea cînd Loredana făcea o emisiune pe Acasă TV (Doamne, cît timp a trecut!) am fost invitaţi împreună, pentru mine e fost absolut onorant să fiu cu Ducu Darie în aceeaşi ediţie. A plecat şi el din lumea asta, azi, şi, că de obicei, parcă te ia prin surprindere că şi oamenii la care te-ai uitat ca la zei pleacă ca nişte muritori. La premiera filmului «Poveste de dragoste» cu Cristina Jacob regizor, am stat alături, în sală, şi aproape că nu îndrăzneam să mă uit la el, atât de bine era ce făcea în film. Râdea de personajul lui… Rămas bun, Ducu Darie!“, a fost mesajul actriţei Nuami Dinescu.
„Ducu, ne ştim şi iubim de când aveam 4 şi tu 7 ani. Ce atâta grabă, Ducu? Ai ars ca lumânarea din «Trei surori», repede şi până la capăt. Te iubesc. Mulţumesc. Drum bun. Ne mai întâlnim noi… şi te iubesc! Condoleanţe, Maria Miu şi Serghei“, a fost mesajul Oanei Pellea.
Mesajele emoţionante ale artiştilor după moartea regizorului Ducu Darie
„Ducu Darie s-a dus. Duceţi-vă să vedeţi «Coriolanus» la Bulandra, ca să înţelegeţi cu adevărat pierderea. Dar cea mai impresionantă moştenire pe care ne-o lasă Ducu e chiar moartea lui. A murit de ciroză. Avea nevoie de un ficat nou. Era pe lista de transplant. Era un mare regizor, şef la Bulandra… vă imaginaţi că ştia tot Bucureştiul, da? Ei bine, Ducu nu s-a băgat în faţă. Nu s-a băgat în faţă la coadă pentru viaţă. A murit cu ficatul lui, cuminte, la coadă la care stăteau atâţia şi atâţia necunoscuţi, necelebri, poate şi netalentaţi… Dincolo de lecţia de artă pe care ne-a predat-o când trăia, Ducu ne-a lăsat-o pe asta. Lecţia egalităţii în faţa morţii. Şi a modestiei de a nu trăi în plus, pe timpul vieţii altora“, a scris şi Lucian Mândruţă.
„A murit Ducu. Mulţumesc pentru ce m-ai învăţat. Să te odihnească Dumnezeu“, a transmis actorul Vlad Logigan.
Şi artistul Nicu Alifantis şi-a exprimat regretul privind trecerea în nefiinţă a regizorului Ducu Darie: „Ne-a părăsit Ducu Darie. Dumnezeu să-l odihnească!“