Medicii au încercat transferul lui Mario Iorgulescu la o clinică din Italia. Care este starea lui acum

Publicat: 21 sept. 2019, 10:45 Autor: Loredana Ciao.ro
Medicii au încercat transferul lui Mario Iorgulescu la o clinică din Italia. Care este starea lui acum

Medicii şi familia lui Mario Iorgulescu au încercat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să-l transfere pe tânăr de la Spitalul Elias la o clinică din Italia, transferul nereuşind, astfel că Mario se află tot la unitatea spitalicească din Capitală.

Medicii au încercat transferul lui Mario Iorgulescu la o clinică din Italia. Surse medicale au declarat pentru MEDIAFAX că medicii şi familia lui Mario Iorgulescu au încercat să-l transfere, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, cu un avion, de la Spitalul Elias din Capitală.

Acolo unde a fost internat acum mai bine de două săptămâni, la o clinică din Italia, însă din cauza unei defecţiuni tehnice a aeronavei, acest lucru nu a fost posibil, astfel că Mario Iorgulescu se află, sâmbătă dimineaţă, internat tot în Spitalul Elias din Capitală.

Dany Vicol, victima lui Mario Iorgulescu

Medicii au încercat transferul lui Mario Iorgulescu la o clinică din Italia

Potrivit surselor citate, există recomandarea din partea medicilor ca fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal să fie transferat pentru îngrijiri de specialitate la clinica din Italia.

Acum două săptămâni, Mario Iorgulescu a fost internat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Elias de către un echipaj SMURD, ca victimă a unui grav accident rutier. Starea sa este, în continuare, gravă. Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal Gino Iorgulescu, care se deplasa cu un autoturism marca Aston Martin pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut atunci controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.

Publicat: 21 sept. 2019, 10:45 Autor: Loredana Ciao.ro
Pe aceeași temă