Măsuri înăsprite în Ungaria: autoritățile așteaptă al treilea val pandemic
Autoritățile din Ungaria așteaptă cel de-al treilea val de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Astfel, s-a decis să se ia măsuri extreme pentru cetățeni, pentru a împiedica răspândirea virusului.
Potrivit realitatea.net, majoritatea magazinelor vor fi înghise, iar elevii școlilor primare vor trece în scenariul în care orele se țin online. În cursul zilei de joi, la Budapesta s-au raportat 6278 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, fiind cel mai mare număr din ultimele trei luni. Potrivit informațiilor, ar fi vorba și despre răspândirea rapidă pe care a avut-o tulpina din Marea Britanie. Zilnic, oamenii sunt vaccinați, dar acest lucru nu este suficient pentru a stopa pandemia.
„Al treilea val (al pandemiei) este puternic, foarte puternic și mai grav decât a fost al doilea val”, le-a declarat reporterilor Gergely Gulyas, șeful cancelariei lui Viktor Orban.
Școlile primare și creșele vor fi închise până pe data de 7 aprilie, iar toate magazinele cu excepția celor alimentare, farmaciilor și benzinăriilor vor fi închise din 8 martie până pe 22 martie. Afară se pot practica sporturi, doar dacă este respectată distanțarea fizică. Carantina pe timp de noapte rămâne în vigoare, iar hotelurile și restaurantele rămân închise.
„Sperăm că suntem în ultima fază a pandemiei și vom atinge niveluri de vaccinare care să permită redeschiderea (economiei) în câteva săptămâni sau luni, începând treptat de la 22 martie”, a precizat șeful cancelariei lui Viktor Orban.
4271 de cazuri noi și 98 de decese în ultimele 24 de ore
Bilanț coronavirus România, 4 martie 2021. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 4271 de cazuri noi de infectare și 98 de decese. La ATI sunt internați 1070 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.105.686 de teste RT-PCR și 334.027 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.410 teste RT-PCR (16.885 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.525 la cerere) și 9.539 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 44.712 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.011 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.327 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 120 de persoane.
Sursă foto: pixabay