Mărturii șocante din spitalul groazei! Soțul femeii de afaceri din Suceava, decedată de coronavirus, rupe tăcerea: „A venit sănătoasă și a plecat în sicriu”
Soțul femeii de afaceri din Suceava, decedată în urma infectării cu COVID-19, rupe tăcerea și dezvăluie cu lux de amănunte suferinţa prin care ar fi trecut femeia în spital. Bărbatul susţine faptul că un virus și o bacterie au fost fatale pentru aceasta şi susţine faptul că femeia ar mai fi fost astăzi în viață dacă nu s-ar fi îmbolnăvit mai tare în spital.
Soțul Mărioarei Chetraru, o femeie de afaceri, care a murit de coronavirus, face dezvăluiri uluitoare din spitalul groazei. Acesta susține faptul că femeia a ajuns la spital pe picioarele ei și din cauza medicilor și a condițiilor din unitatea medicală s-a stins.
„Soția mea a murit din cauza condițiilor din Spitalul Județean Suceava. A mers inițial la spital la recomandarea unui medic care a descoperit că avea apă la plămâni și la inimă. La internarea în spital, soția mea nu avea coronavirus. Pe data de 10 martie i-au făcut testul și a ieșit negativ. De la zi la zi, observam cum starea soției mele se înrăutățește. Vorbea din ce în ce mai greu și mai încet și respira cu dificultate, așa că pe data de 19 am insistat să i se refacă testul pentru COVID-19. Atunci a ieșit pozitiv, la nouă zile de la internare. Ultima dată când am putut vorbi cu ea, a fost într-o zi de joi”, povestește Titel Chetraru pentru BZI.
„Rezultatul testului a ieșit inițial negativ”
În presă au apărut informații potrivit cărora Mărioara Chetraru,care a avut istoric de călătorie în perioada 13-29 februarie în Insulele Maurițius, Seychelles, Dubai, ar fi infectat toată unitatea medicală.
Soţul femeii are însă o altă variantă: „Cum este posibil ca soția mea să fi infectat tot spitalul în condițiile în care rezultatul testului a ieșit inițial negativ? Mai mult decât atât, toată familia noastră, eu, fiul meu și nora mea, am fost testați, iar testul a ieșit negativ. Am fost sunat de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava care doreau să efectueze anchetă epidemiologică la restaurantul nostru. Menționez că în momentul în care s-a dat ordonanța de urgență, noi am închis unitatea comercială. Atunci am avut șansa să discut cu aceștia și le-am spus să facă anchetă la spital. Atunci a început ancheta, la insistențele mele. De atunci nu m-a mai contactat nimeni”, adaugă soțul Mărioarei Chetraru.
„Numai Dumnezeu o poate ajuta”
Titel Chetraru povestește că după ce soției lui i-au fost recoltate probele pentru testare, pentru a doua oară, acesta a venit personal la Iași să le aducă la Spitalul de Boli Infecțioase. Acesta a primit rezultatul probelor în noaptea zilei de 20 martie. A doua zi, aceasta a fost transferată la Iași în stare gravă, fiind internată direct la secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
„Am vorbit cu managerul spitalului, cu prof. dr. Carmen Dorobăț. Aceasta mi-a spus că starea soției mele este critică și că numai Dumnezeu o poate ajuta. Fusese diagnosticată cu coronavirus și cu piocianic, o bacterie extrem de periculoasă care ucide plămânul. Studiile arată că pioceanicul și coronavirusul merg în tandem și ucid pacientul. Mai mult decât atât, soția mea avea o formă gravă de diabet cu care se chinuia de 20 de ani de zile. Dacă nu s-ar fi infectat cu coronavirus și pioceanic, astăzi ar fi putut fi în viață. Datorită Mărioarei, s-a declanșat bomba cu ceas din Spitalul Județean de Urgențe Suceava despre care se știa încă de la finalul lunii februarie și începutul lunii martie că se confruntă cu cazuri de COVID-19”, mai spune Titel Chetraru.
Bărbatul povestește exact cum s-a desfășurat întrega poveste
„În perioada 13.02.2020 – 01.03.2020, împreună cu soția și alți prieteni, am fost plecați în vacanță, într-o zonă care, la acea vreme, nu avea niciun caz de infectare și care nu presupunea niciun risc. De altfel, la întoarcerea în țară, pe 1 martie 2020, la check-out-ul de pe Aeroportul Otopeni, în jurul orei 13:30, nu a fost necesar să completăm vreo declarație în acest sens și nici nu am fost supuși vreunei verificări din punct de vedere medical. Pe 1 martie, la ora 18:00, ne-am întâlnit cu alți 6 prieteni cu vârste între 60 – 70 ani și am luat cina la un restaurant din București. Ne-am îmbrățișat, ne-am pupat și am interacționat cu toții vreo trei ore.
Astăzi, 1 aprilie 2020, deci la o lună de la întâlnirea cu ei, niciuna dintre aceste persoane nu are vreun simptom de infectare. De la București, am revenit la Sucevița împreună cu o altă familie, cu care am fost în vacanță, în același autoturism, proprietate personală. Astăzi, 1 aprilie 2020, niciuna dintre aceste persoane și nici familia lor, nu are vreun simptom de infectare”, spune bărbatul.