Maria Constantin, dezvăluiri tulburătoare din căsnicia cu Marcel Toader: „Îmi doream să nu mă mai trezesc a doua zi”
Maria Constantin şi-a deschis sufletul în cadrul unui interviu recent şi a făcut mărturisiri dureroase despre fosta căsnicie. După două relaţii care nu au avut un final fericit, blondina şi-a găsit în sfârşit liniştea alături de Rober, bărbatul cu care anul trecut a ajuns în faţa altarului.
Maria Constantin are multe reuşite pe plan profesional, însă în ceea ce priveşte viaţa sentimentală se poate spune că nu a avut atât de mult noroc. A fost căsătorită de două ori până să îşi întâlnească marea dragoste şi spune că de perioadele acelea nu îşi aduce neapărat aminte cu bucurie.
Ce spune artista despre căsnicia cu Marcel Toader
Cântăreața de muzică populară a dezvăluit că, inițial, a trăit o perioadă frumoasă alături de Marcel Toader, apoi totul s-a transformat într-un coşmar.
Maria Constantin a vorbit și despre primul mariaj și a recunoscut că nu a vrut să trăiască într-o căsnicie nefericită.
„Am fost înșelată. Multă lume o să spună că el a ieșit pe la televizor, iar eu nu am vrut, pentru că domeniul meu este de muzică populară, sunt artist, nu am vrut să mă bag într-o asemenea mizerie, cacealma. Era o perioadă în care oamenii erau plătiți să se ducă la televizor, toată lumea era fericită. Eu nu am vrut lucrul acesta, câștig foarte bine din meseria pe care o am.
Nu avea sens să spun verzi și uscate despre omul lângă care am petrecut o perioadă frumoasă din viața mea, după care nu a mai fost frumoasă, s-a transformat în cea mai urâtă perioadă din viața mea. În primul rând nu mă respectam pe mine, mă degradam și mă coboram la un nivel la care nu ar fi fost mândri părinții mei de mine. Asta să nu creadă oamenii că eu nu am fost afectată. Nu știe nimeni că eu ajungeam acasă și umpleam perna de plâns și îmi doream să nu mă mai trezesc a doua zi.
Am ajuns și la psiholog. Dumnezeu m-a ajutat să trec peste toate lucrurile astea. Am încercat să mă îngrop în muncă, să nu mai fiu atentă, chiar dacă presa era pe la porțile facultății.”, a declarat Maria Constantin, la „Online Story”.
Maria Constantin, dezvăluiri despre al doilea copil
Maria Constantin are deja un băiat, însă își mai dorește copii. Totuși, e posibil să nu mai poată să rămână însărcinată pe cale naturală din cauza unor probleme cu care se confruntă.
„Nu e ceva neapărat pentru noi. Da, ne dorim, dar având în vedere că eu și prima dată când am rămas însărcinată am luat o mulțime de tratamente și știu că am ceva probleme, dar nu știu dacă vor fi vreodată rezolvate. Cumva, nu mai sper la lucrul acesta. Dacă este să se întâmple și Dumnezeu ne oferă această bucurie, se întâmplă și o să îi mulțumim din suflet. Dacă nu se întâmplă, oricum noi avem minunile din viața noastră, atât eu, cât și Robert, iar noi suntem fericiți.
Ce-i drept, Îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că în sfârșit pot să spun că sunt fericită și nu îmi doresc să se termine fericirea asta niciodată.”, a mai spus artista.
Sursă foto: social media