Marea Britanie, lovită sever de coronavirus: sunt peste 10.000 de morți. Ce mesaj a transmis Prințul William
Marea Britanie, lovită sever de coronavirus. Marea Britanie se află într-o situație critică în prezent, deoarece decesele cauzate de coronavirus în spitalele de acolo a trecut pragul de 10.000 și se află într-o continuă creștere, potrivit Mediafax.
Prințul William spunea la un moment dat că ”Marea Britanie își atinge adevăratul potențial atunci când se confruntă cu o criză”, însă în cel mai recent comunicat trimis de biroul său, acesta îi încurajează pe britanici.
În cursul zilei de duminică, Ministerul Sănătății de la Londra a anunțat faptul că s-a trecut de 10.000 de decese, după o creștere de 737. Cel mai recent mesaj al Prințului William, nepotul reginei: ”Cu toții ne unim și spiritul comunitar vine mai repede decât orice altceva”.
Membrul Familiei Regale, care se află pe cea de-a doua poziție la tron după tatăl său, Charles, a devenit în 2020 patronul National Emergency Trust. Se dorește coordonarea cu organizațiile non-rpofit pentru direcționarea donațiilor publice către apeluri specifice. Din martie până în prezent s-au strâns câteva milioane de lire sterline.
Prințul Harry regretă că s-a îndepărtat de Familia Regală
Prințul Harry regretă faptul că s-a îndepărtat de familia regală, iar acum s-ar lupta cu distanța dintre el și restul familiei sale după ce el şi soţia sa Meghan Markle au părăsit Anglia.
Prinţul Harry s-a simţit vinovat din cauza faptului că nu a putut să îi fie alături tatălui său, Prințul Charles, după ce a cesta a primit diagnosticul pozitiv de coronavirus.
„Este copleșit de sentimente de vinovăție”
„În ciuda urcușurilor și a coborâșurilor, să audă că tatăl i-a fost diagnosticat cu o boală care îi pune viața în pericol a fost ca o trezire la realitate. Este copleșit de sentimente de vinovăție din cauză că nu este mai aproape de casă în această perioadă”,a declarat o sursă, pentru publicația Us Weekly, citată de Popculture.
„Harry încearcă să mențină contactul regulat cu Regina și cu Charles, dar din pricina diferenței de 8 ore de fus de orar, apelurile sunt puține și la mare distanță între ele. Membrii familie regale încearcă cu disperare să fie uniți în timpul acestei pandemii, dar le este greu fiind forțați să stea departe fizic unii de alții”, s-a mai scris despre el.