Marcel CIOLACU: Noile baze sportive „Gheorghe Hagi” și „Nicolae Dobrin” vor reprezenta locul din care se va putea construi din nou EXCELENȚA sportivă
remierul Marcel Ciolacu a participat astăzi, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare pentru realizarea stadioanelor „Gheorghe Hagi” și „Nicolae Dobrin”, precum și a unui patinoar artificial, informează Guvernul.
Cele trei obiective de infrastructură sportivă au o valoare totală de peste un miliard de lei și sunt finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Aceste investiții subliniază angajamentul ferm al Guvernului pe care îl conduc de a sprijini dezvoltarea infrastructurii sportive și a sportului de masă. Noile baze sportive vor reprezenta locul din care se va putea construi din nou excelența sportivă în România. La nivelul Guvernului vom continua să investim în sport și în infrastructura sportivă, dar vom veni și cu programe pentru promovarea unui stil de viață sănătos pentru toți tinerii din România, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a declarat că cele trei obiective de investiții vizează dezvoltarea, modernizarea și alinierea infrastructurii sportive la standarde europene.
Cele trei obiective de investiții vizează dezvoltarea, modernizarea și alinierea infrastructurii sportive la standarde europene, cu impact major asupra locuitorilor, sportivilor și suporterilor cluburilor din Constanța, Pitești și Sfântu Gheorghe, dar nu numai! Sportul înseamnă sănătate, disciplină și echilibru, iar noi încurajăm practicarea sportului și performanța! Astfel, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, sprijină infrastructura sportivă în toate regiunile României și în toate ramurile sportive, a declarat ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea.