Marcel Ciolacu îi sugereză primarului general să demisioneze, în urma grevei STB: ”Mai este o variantă. Pleacă acasă Nicușor Dan”

25 01. 2022, 12:46

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îi sugereză primarului Capitalei, Nicușor Dan, să demisioneze, în urma grevei șoferilor de la Serviciul de Transport București (STB).

Marcel Ciolacu a făcut această sugestie în contextul în care Nicușor Dan a cerut PSD să intervină în cazul acțiunii de protest a angajaților STB.

„Cer Partidului Social Democrat să se pronunţe, pentru că noi avem o grevă care paralizează Bucureştiul şi afectează sute de mii de bucureşteni, organizată de un consilier general PSD. Un om care şi-a câştigat mandatul pe lista PSD. Şi atunci cer PSD să se pronunţe pe una din două opţiuni, fie susţine această manifestaţie care paralizează oraşul, fie retrage sprijinul politic domnului Petrariu, care a organizat această grevă”, a spus, vineri dimineața, primarul general, într-o conferință de presă.

Reacția liderului social-democraților nu a întârziat să apară: „Mai este o posibilitate: fie pleacă acasă Nicușor Dan”.

Astfel, Marcel Ciolacu a ezitat să răspundă dacă va retrage sprijinul politic liderului sindicaliştilor STB, Vasile Petrariu.

Angajații STB, societatea de transport public din București, au intrat vineri dimineață în grevă generală, pentru a doua zi consecutiv, sindicaliștii spunând că revendicările lor privind creșterile salariale nu au fost soluționate.

Judecătorii de la Tribunalul București au decis, în două dosare distincte, deschise ca urmare a sesizării conducerii STB, că greva este ilegală și că șoferii trebuie să se întoarcă la muncă de îndată. Mai multe detalii, pe GÂNDUL.RO.