Marcel Ciolacu: „Eu știu că sunt doi candidați în TURUL doi cărora le-am urat succes. Eu, unul, personal, am greșit, îmi asum acest lucru”
Marcel Ciolacu, candidat la alegerile prezidențiale din partea PSD, a declarat că nu își dorește să depună nicio contestație, în urma alegerilor prezidențiale. „PSD nu va face nicio solicitare de renumărare. Nu este o solicitare. Eu nu-mi doresc nimic. Eu știu că sunt doi candidați în turul doi cărora le-am urat succes”.
Nu am nicio părere, cum, de altfel, ați văzut că eu, după alegeri, am venit în fața dumneavoastră și am anunțat că-i felicit pe cei doi din turul 2 și că Partidul Social Democrat nu face nicio solicitare la BEC, fiincă așa se erau timpurile atunci și așa era legal. Nu va face nicio solicitare de renumărare. Nu este o solicitare. Eu nu-mi doresc nimic. Eu știu că sunt doi candidați în turul doi cărora le-am urat succes. Pe doamna Lasconi chiar am sunat-o, a spus Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a mai declarat că: „Eu cred că cel mai important lucru sunt alegerile de duminică. Eu, unul, personal am greșit, îmi asum acest lucru, n-am nici cea mai mică problemă, dar duminică nu mai este vorba despre Marcel Ciolacu. Nu mai este vorba despre cineva anume. Este vorba despre viitorul nostru, al tuturor.”
Premierul spune că nu comentează decizii ale magistraților
Marcel Ciolacu a reiterat faptul că: „Niciodată n-am comentat o decizie a unui magistrat sau a Curții Constituționale. Nu este treaba mea și nu comentez. Eu, vă repet, am felicitat pe cei doi care sunt în turul doi pe unu direct pentru că-i știam numărul de telefon.”
CSAT-ul nu ia nicio decizie. CSAT-ul informează. Am și întrebat dacă este normal ca să particip la ședința CSAT-ului și mi s-a transmis de la secretarul CSAT-ului că este normal, pentru că nu mai sunt în acest moment candidat în și sunt primul ministru al României, a spus premierul care participă la ședința de la Cotroceni.