Marcel Ciolacu, după o nouă rundă de negocieri: ”Am finalizat toată structura politică a Guvernului”

22 11. 2021, 11:09

Structura politică a viitorului Executiv a fost finalizată la negocierile de duminică pentru alcătuirea unei coaliţii de guvernare, a declarat, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Liderul politic a precizat că PSD va decide luni dimineaţă varianta pe care o va susţine, pentru Guvern, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis.

„În acest moment am finalizat toată structura politică a Guvernului. (…) PSD merge cu cele două variante (în şedinţa conducerii partidului – n.r.) şi vom vedea luni cu ce variantă şi cu ce vot ies de la colegii mei. (…) Asta înseamnă negocieri. Vom vedea pe urmă cum închidem acest lucru în cele o oră sau două până mergem la Cotroceni.(…) Joi, România va avea un Guvern”, a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului, la finalul negocierilor, conform Agerpres.ro.

Întrebat cum se va face împărțirea ministerelor, dacă va fi paritate între PNL şi PSD, liderul social democrat a precizat că nu s-a intrat în niciun detaliu referitor la creșterea sau diminuarea numărului de ministere.

Potrivit liderului PSD, după discuţiile de duminică, „s-au uniformizat lucrurile” în ambele variante – cu premier PSD şi cu premier PNL. Mai multe detalii, pe GÂNDUL.RO.