Magdalena Serban face inchisoare pe viata! Sentinta nu este definitiva
Magdalena Serban face inchisoare pe viata! Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată. Magdalena Şerban a fost trimisă în judecată în luna mai pentru tentativă de omor şi omor calificat.
Tribunalul Bucureşti a pronunţat, vineri, sentinţa în cazul Magdalenei Şerban, femeia acuzată că a ucis o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou în staţia Dristor. Magdalena Şerban a fost condamnată la închisoare pe viaţă. De asemenea, ea trebuie să urmeze tratament medical. Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Magdalena Şerban a fost trimisă în judecată, în 14 mai 2018, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de tentativă de omor şi omor calificat.