Lino Golden a ajuns „cobai” la frizerie! Fostul protejat al lui Alex Velea și-a lăsat podoaba capilară pe mâna unui debutant

Publicat: 13 apr. 2021, 19:16 Autor: ileana.ghinea Vedete

Ipostaze greu de imaginat! Acum doi ani nu ne-ar fi trecut prin cap că am putea să-l găsim pe Lino Golden, pe atunci protejatul lui Alex Velea, într-o ipostază ca aceasta, pe post de „cobai” la frizerie! 

Este suficient să „punem” un ochi pe contul de Instagram al lui Lino Golden ca să ne dăm seama că treaba nu-i foarte bună în cazul lui. Au existat tensiuni serioase acolo, adevărate lupte de stradă transpuse în online din care, din păcate, se pare că nu Lino a fost cel care a câștigat.

De ce spunem asta?

Paparazzi CIAO.RO l-au surprins pe artist în timp ce încerca să-și dea un refresh din punctul de vedere al look-ului. Nimic ieșit din comun până aici, un artist ca Lino are nevoie constant de retușuri pe ici pe colo. Problema este că acest „ici pe colo”, de data aceasta nu a fost tocmai un „ici pe colo” de lăudat. Băiatul pe mâinile căruia a căzut freza fostului protejat al lui Alex Velea este un debutant în meserie. Cu alte cuvinte, stilistul „wanna be” face practică fix pe capul artistului. Acum… nu spuneam că ne așteptăm să fim loviți de o imagine a dezastrului, spunem doar că lucrurile nu sunt cu adevărat foarte fericite în cazul fostului „băiat de aur”. Pe de altă parte, ce să ziceam, am mai văzut persoane publice care s-au bucurat de anumite servicii pe gratis, ce mai contează acum că prestatorul este la început.

Lino Golden… depresie…

Artistul devenit celebru după lansarea piesei „Panamera” a recunoscut acum ceva timp că a existat o perioadă în viața lui când depresia era o constantă. Sursa: bullingul la care a fost supus din cauza kilogramelor în plus pe care le-a avut multă vreme. Cum a scăpat? „Sincer să fiu, m-am rugat foarte mult. Am făcut foarte mult sport, sportul ajută foarte mult la chestia asta”, a povestit artistul.

Cât despre scandalul cu Alex Velea:

„Fiecare și-a văzut de drumul lui, nu mai vorbim, pentru că au fost prea multe lucruri spuse, dar am preferat, cel puțin eu, să fiu matur, chiar dacă am avut o perioadă pe Instagram când am fost prost și am făcut greșeli. Oricum în România e gândirea asta, că dacă un om te-a ajutat trebuie să îi rămâi sclav toată viața. Eu o să îi iubesc și respect. O să le fiu recunoscător până o să mor. Important este că acum ne vedem fiecare de ale noastre, de carierele noastre, de viețile noastre personale. Îi doresc succes în tot și pe plan profesional, și personal. Nu cred, sincer să fiu, dar nu știm niciodată ce ne rezervă viața în viitor, aș vrea să nu-i port pică absolut nimănui”, a spus Lino Golden în cadrul unei emisiuni tv, încercând cumva să șteargă cu buretele afirmațiile răutăcioase pe care le făcuse îaninte.

Publicat: 13 apr. 2021, 19:16 Autor: ileana.ghinea Vedete
Tags:
Pe aceeași temă