Legenda construită de comuniști și devenită simbol al Revoluției (ep. II)

10 09. 2018, 00:01

Dotat cu o piscină la etajul 22 (nu doar pentru lux, ci și ca truc ingineresc extrem de ingenios, servind drept element de contrabalans în caz de cutremur) și cu o sală de conferințe decorate de Sabin Bălașa, hotelul din centrul capitalei era atât de luxos încât până în 1989 majoritatea bucureștenilor visau doar să-l poată vizita pe îndelete. Legenda spune de alfel că, în comunism, portarul era rugat adesea de trecători să-i lase să vadă măcar holul de la intrare

Deși acceptase tranzacția și construcția, lui Nicolae Ceaușescu nu i-a plăcut niciodată Intercontinentalul, pe care l-a vizitat o singură dată, povestea, imediat după 1989, primul director al hotelului, Gheorghe Leonte. Dar antipatia personală a dictatorului nu a împiedicat presa de partid să transforme clădirea într-un simbol al măreției comuniste.

Cu atât mai ironic că Intercontinentalul avea să devină, în decembrie 1989, marele stindard al revoluției. Pentru că știau că acolo sunt cazați majoritatea jurnaliștilor și turiștilor străini, revoluționarii au construit exact sub hotel celebra ”baricadă de la Inter”. Aceasta era formată din scaune, mese de tablă, coșuri de gunoi, dar și flori, pentru că, conștienți că acel obstacol nu va putea sta niciodată în fața tancurilor sau a TAB-urilor, eroii revoluției au făcut din ea mai degrabă o frontieră simbolică decât una eficientă.

Intercontinentalul este în același loc, celebru și maiestuos, adânc înrădăcinat nu doar în pământ, ci și în mentalul colectiv bucureștean: lumea se întâlnește încă ”la Inter” și îl folosește ca punct de reper, iar numele hotelului nu poate să nu apară măcar o dată într-o discuție despre revoluția română din 1989.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic