Legătura neştiută dintre Smiley şi Theo Rose. Cum s-au cunoscut cei doi: „Din start la mine s-a decuplat treaba. Am zis bine, hai că ne auzim și nu ne-am mai auzit”
Theo Rose este una dintre cele mai iubite artiste ale momentului. Tânăra a muncit din greu pentru a ajunge unde este astăzi, iar în prezent se bucură de o carieră de succes în industria muzicală. De asemenea, cântăreaţa a făcut parte din juriul de la „Vocea României” în primul sezon alături de Smiley, apoi de Horia Brenciu. În cadrul unui interviu mai vechi, artista a povestit cum s-a cunoscut cu soţul Ginei Pistol.
În cadrul podcast-ului Aproximativ Discuții cu Gojira, Theo Rose a povestit lucruri mai puţin ştiute despre parcursul său în lumea muzicii. Artista a recunoscut faptul că a apelat la multe persoane pe vremea când încâ nu era atât de cunoscută pentru colaborări. Aşa l-a cunoscut şi pe Smiley.
Legătura neştiută dintre Smiley şi Theo Rose
Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în urmă cu mai bine de 4 ani, atunci când tânăra a luat decizia de a semna un contract cu casa de producție pe care o deține artistul. Deşi Theo era dornică şi nerăbdătoare să scoată piese, partenerul Ginei Pistol nu a putut să o ajute la acel moment.
„Mi s-a spus așa: „Dacă vii aici, la noi, un an de zile nu ai cum să lansezi nimic”, după ce eu fiersesem că nu mai aveam ceva scos de mult timp. N-am cum să scot un an de zile, am zis ok, da, bine, măcar lucrez în timpul ăsta, câștig pe altă parte. Problema n-a fost atunci, problema a fost la final de tot.
După ce m-am deschis, le-am zis sincer în ce perioadă mă aflu și ce simt eu, în legătură cu cariera mea și cu ce vreau eu să urmeze în continuare pentru mine și de ce m-am mai lovit înainte.
Și când am ieșit afară, m-a bătut așa pe umeri și mi-a zis: „Te primim”. Din start la mine s-a decuplat treaba. Păi cum mă primiți, că dacă m-ați chemat normal ar fi să zică „Da, hai să lucrăm”, dar exprimarea a fost „Te primim” și am zis bine, hai că ne auzim și nu ne-am mai auzit”, a povestit în podcast cântăreața.
Câţi bani cere Theo Rose pentru a cânta la o nuntă: „Suma a crescut considerabil”
Invitată la podcastul Anamariei Prodan, cântăreaţa a fost întrebată ce sumă cere ca să cânte la un astfel de eveniment. Theo Rose a evitat răspunsul, fiind foarte discretă când vine vorba de astfel de detalii, însă a afirmat că suma a crescut considerabil în ultimii ani, însă nu nejustificat.
„Și acum mai cântăm la nunți. Pot să spun că suma a crescut considerabil. Partea mea se justifică în fața oamenilor, doar că suma totală depășește de cele mai multe ori bugetul lor, pentru că eu am trupă. Adică eu am8 oameni cu mine pe scenă. Doar trupa mea costă undeva la 5.000 de euro”, a declarat Theo Rose la podcastul Anamariei Prodan.
Potrivit cancan.ro, cântăreața ar câștiga aproximativ 6.500 de euro pentru 60 de minute pe scenă. Onorariul poate crește ajunge și la 10.000 de euro, asta în cazul în care se dorește un show mai complex.
Sursă foto: social media