Laura Dinu, vocea virală de la Românii au Talent, lansează „În limba mea”, un album jurnal care-i spune povestea. De la mănăstire, la o viață dedicată întru bine

31 07. 2023, 12:38

Laura Dinu este, putem spune, o definiție absolută a profuzimii, de la trup, la suflet. Artista care simte muzica prin fiecare por, și, la mănăstire fiind, a primit povață să se întoarcă în lumea laică și să-și „lămurească” relația pe care o are cu arta, lansează astăzi un album jurnal.

Nu întâmplător, ziua aleasă este, de asemenea, marcată de un simbol personal. 31 iulie, ziua în care împlinește 1 an de la căsătorie, este data la care își dăruiește arta publicului ei.

„“În limba mea”, este mai mult decât un album, este un jurnal. Am scris cântecele acestea fără să mă gândesc că vor fi ascultate de cineva vreodată. Le-am scris în momente diferite din viața mea și acoperă o perioada de aproximativ zece ani din lumea mea interioară.

Ascultând acest jurnal muzical vă veți întâlni cu Lala, adolescenta din Hunedoara care și-a pierdut ambii părinți la o distanta de câțiva ani între ei. Lala, femeie tânăra din Anglia care a continuat să își aștepte prima dragoste și după noua ani de la separare. Și Laura, femeia matură, întoarsă în România, care privește înapoi cu înțelegere și recunoștință pentru drumul parcurs. Printre versurile personale de pe album, vă veți întâlni și cu poezii de-ale lui Mihai Eminescu, Octavian Goga și Licuța Pantia.”, declară Laura Dinu.

Din punct de vedere muzical, întreg albumul este analog. Norbert Kovacs, alături de Republic Production ( republicproduction.ro ), producătorul principal al proiectului “În limba mea”, a colaborat doar cu muzicieni recunoscuți pentru talentul lor. Printre aceștia se numără Frății Cazanoi, aranjorul Vaughn Roberts, cvartetul Flow Strings, violonistul Roland Jakob, basistul Szabolcs Gyergyai (Szabi), bateristul Ovidiu Cristian (Chico), chitaristul și producătorul Szász Csaba (Csabi), pianistul și producatorul Zoltan Kiss (Zoli), rapperul Nimeni Altu’ și vocalistele Teodora Bota (Tess) și Krisztina Koszorus (Koszika).

„După doi ani de muncă și așteptare, albumul este gata și disponibil pe toate platformele de streaming. Am ales să îl lansez în ziua de 31 Iulie, fiindcă atunci sărbătoresc un an de la căsătorie. Prin lansarea albumului închei un capitol lung din viața mea și mă pregătesc pentru următorul cu inima ușoară.”, conchide în aceeași notă emoțională, artista.

Laura Dinu a devenit cunoscută publicului o dată cu participarea în emisiunea „Românii au Talent”. A crescut în Hunedoara, și-a făcut studiile la un liceu din Craiova, apoi a plecat în Londra ca să studieze teatrul. Iar când pasiunea se împletește cu dragostea de oameni, curajul devine un mod de viață. Așa a ajuns Laura Dinu să călătorească și să predea teatrul copiilor din Turcia și din Arusha, un oraș situat în partea de nord a Tanzaniei.