Kate Middleton, apariţie neaşteptată la Wimbledon, după ce a fost diagnosticată cu cancer. Detaliul care le-a atras atenţia celor prezenţi
Prinţesa de Wales a fost prezentă la Wimbledon alături de fiica sa, prinţesa Charlotte, la finala de simplu masculin, dintre Carlos Alcaraz şi Novak Djokovici. Cei prezenţi au fost uimiţi de apariţia soţiei prințului William pe care au primit-o cu aplauze.
Kate Middleton a bifat a doua sa apariţie publică după ce a anunțat în luna martie că are cancer.
Soția prințului William a îmbrăcat pentru acest eveniment important o ţinută specială, iar potrivit experților în modă, această alegere nu a fost întâmplătoare.
Detaliul care le-a atras atenţia celor prezenţi
Revenirea sa nu a marcat doar un moment important pentru fanii tenisului, ci și pentru admiratorii prinţesei care au fost extrem de îngrijoraţi în ultimele luni.
Pentru apariția sa la Wimbledon, Kate Middleton a purtat o rochie midi mov de la Safiyaa, asortată cu tocuri nude și o geantă mică de aceeşi culoare. Rochia avea detalii cu volane și o croială elegantă, care îi scoatea în evidență silueta. În plus, fundița de pe rochie nu numai că i-a completat look-ul, dar a și simbolizat legătura ei cu clubul de tenis.
Experţii au considerat că prinţesa Kate nu a ales la întâmplare să îmbrace o rochie mov. Această culoare, asociată regalităţii, simbolizează puterea și luxul, dar totodată, Jules Standish, expert în culori, a observat că această nuanță are un efect calmant și subliniază calitățile de lider și viziunea creativă ale lui Kate.
Kate Middleton, urmează un tratament pentru cancer
Tratamentul cu chimioterapie a început la sfârșitul lunii februarie. Palatul a declarat că nu va împărtăși alte informații medicale private, inclusiv tipul de cancer.
Prințesa, în vârstă de 42 de ani, a spus că se gândește la toți cei afectați de cancer, adăugând: „Pentru toți cei care se confruntă cu această boală, sub orice formă, vă rog să nu pierdeți credința sau speranța. Nu sunteți singuri.” Vezi mai multe aici.
Sursă foto: social media