Jojo, divortata si extrem de bogata in noul serial de comedie „Liber ca pasarea cerului”
Catalina Grama va juca in noua productie alaturi de Marius Florea Vizante si Stefan Banica, care va debuta in scurt timp pe Antena 1.
Jojo o va interpreta pe fabulaosa Stela, o femeia recent divortata, avand pe mana o imensa mostenire de care profita fara niciun regret.
Jojo, divortata si extrem de bogata
„Am auzit la un moment dat o expresie faină într-un film: oribil de bogat. Așa e Stela. Oribil de bogată, constientă de asta și fascinată de tot ceea ce poate face de pe această poziție înaltă.
Dincolo de toate însă e o femeie rănită, care a trebuit să își construiască ziduri înalte în jur, ca să se asigure că nimeni nu o va mai răni vreodată. Are mereu la îndemână cuvintele precum o sabie și nu se sfiește să le folosească sau să utilizeze banii de care dispune pentru a salva diverse situații.
Este o hedonistă fără doar și poate, care îi pune la punct pe toți, însă în același timp vulnerabilă, pentru că își iubeste familia, și mai ales pe cumnata și prietena ei, Dora (Andreea Samson), pe care o susține cu tot ce e omenește posibil. Dora va scoate mereu în evidență latura sensibilă a Stelei.
Merge mereu pe principiul „sunt o doamnă, ce stela mea!”, expresie pe care o foloseste destul de des pentru a-si justifica actiunile si deciziile. Stela vrea sa se bucure de viață și să profite de fiecare moment la maximum fără să se gândească la consecințe. Nu ține cont de nimeni si de nimic si functionează după principiul: după mine potopul.
E ca o tornadă într-o livadă plină de cireși înfloriți. După ce trece ea pe undeva oamenii sunt bulversați, însă nu lasă în urmă pustiu, ci o ploaie de petale de primăvară” a spus Jojo despre personajul sau, potrivit Libertatea.