Italia, la un pas de colaps! Oamenii țipă disperați pe străzi după ce au rămas fără bani: ”Vreau să mănânc! V-ați bătut joc de noi”
De două săptămâni, întreaga Italie e în carantină, iar acum încep să apară efectele economice și sociale.
Nevoiți să stea acasă, unii oameni și-au cheltuit economiile, iar decretul care prevede miliarde de euro ce ar trebui să relanseze economia se lasă așteptat. În aceste condiții, disperarea unora dintre italieni a atins cote înalte.
Ajutoare au fost promise pentru toți, dar până acum nu au apărut nici măcar formularele de înscriere și nici nu este foarte clar cine va primi și cine nu va primi bani de la Guvern, relatează Digi24.
Între timp, oamenii sunt tot mai disperați. Iar gândul că restricțiile ar putea fi prelungite și în aprilie nu este confortabil când nu mai ai nici bani de mâncare. Imagini care surprind prin ce trec unii italieni au fost filmate la Bari.
Nu mai avem bani! Veniți acasă la noi! Nu mai avem bani! Noi unde **** trăim? Familia noastră nu mai are acasă nimic! Vă rog să veniți să vedeți. Statul a zis că e pentru toți! Aștept aici până la 5. Să vedem! Eu vreau doar 50 de euro! Vreau să mănânc!
Un trecător le-a oferit membrilor acestei familii 50 de euro. Magazinul cu mărturii pentru nuntă pe care îl dețin și care era singura lor sursă de venit a fost închis pe 11 martie, când a intrat în vigoare decretul în Italia. Veniseră la bancă, sperând că vor primi un avans.
Iar cazul nu este singular. La fel s-a întâmplat și într-o altă bancă din Italia.
Nu mai am bani! Vreau să mănânc! Eu am cont aici, vă rog… V-ați bătut joc de noi!
Numărul familiilor sărace din Italia a crescut mult de la începutul crizei financiare din 2008. Conform datelor Institutului Național de Statistică raportate la anul 2016, în Italia trăiau în sărăcie absolută 1,6 milioane de familii, cu un total de 4,7 milioane de membri, adică 7,9% din populația de 60 de milioane a țării.