Irinel Columbeanu, dezvăluiri picante despre viitoarea sa carte: ”O să povestesc și despre relațiile pe care le-am avut…”
Irinel Columbeanu nu trece prin cea mai fericită perioadă din viața sa. Pentru a-și umple conturile, afacerisul vrea să lanseze o carte, în care vorbește despre lucrurile pe care le-a făcut de-a lungul vieții sale.
Este cunoscut faptul că fostul soț al Monicăi Gabor se confruntă în prezent cu datorii uriașe. Decizia de a lansa o carte a venit cel mai probabil din dorința de se relansa, dar cu siguranță poveștile sale sunt extrem de interesante.
Irinel Columbeanu a fost fără doar și poate unul dintre cei mai ”vânați” milionari din România, însă viața frumoasă pe care o trăia s-a oprit brusc din cauza datoriilor pe care acesta le-a acumulat în timp. De vacanțele scumpe și cadourile cu care își surprindea partenerele nici nu mai vorbim, însă iată că Irinel a găsit forța necesară pentru a o lua de la 0.
”Da, este adevărat, este o carte care se inspiră din fapte reale ale vieții mele. În ea o să scriu și o să vorbesc despre viața mea personală. Evident că o să povestesc și despre relațiile pe care le-am avut cu diverse femei celebre sau mai puțin celebre de până acum.
Ideile sunt proprii. Nu mă consult cu nimeni, despre ce să scriu sau nu. Până în momentul de față am scris 50.000 de cuvinte, nu am stabilit un număr de pagini, o să vedeți la final cum va fi. Plus că nici nu vreau să dezvălui prea multe acum pentru că nu ar mai avea niciun farmec”, a declarat Irinel Columbeanu pentru playtech.ro.
Irinel Columbeanu, viață de lux și femei celebre
A exitat o perioadă când Irinel Columbeanu avea propriul lui ”cuibușor de nebunii”, un apartament pe Calea Victoriei unde aveau loc numai petreceri cu dezmăț total.
De departe cel mai memorabil rămâne episodul în care fostul milionar a fost surprins în vila sa de la Izvorani în timp ce întreținea relații intime cu două femei într-un jacuzzi.
Printre vedetele cu care afaceristul a avut relații amoroase se numără Anna Lesko și Romanița Iovan, Mariana Roșca, dar și Monica Gabor cu care afaceristul a fost căsătorit.
Afaceristul a explicat totodată că el nu a căutat niciodată femei tinere, deși în jurul lui doar acestea au roit de-a lungul timpului. Irinel Columbeanu este de părere că femeile au iubit la el șarmul și faptul că e săritor.
„Nu eu aleg femeile tinere, ci e de comun acord. A fost mereu jumătate de alegere, un întreg”, a explicat afaceristul.
Sursă foto: Arhivă Ciao