Ionuț Becheru: ”Dragostea a venit din setea de cunoaștere și din plăcerea de a mă juca, pentru că ce este mai frumos pe lume, decât să te joci cu folos!”

08 09. 2021, 17:32

Ionuț Becheru sau „Dom’ Profesor”, așa cum foarte mulți obișnuiesc să-i spună prin prisma emisiunii pe care o prezintă la Metropola TV, a ales frumos să ne povestească despre activitatea lui, atât din punctul de vedere al televiziuni, cât și din punctul de vedere al activității pe care o are în teatru sau în cinematografie.

“Școala @ltfel”, un format fresh cu lecții care urmează strict programa școlară, dar le aduce informația nespusă de manuale și orare”, ne spune despre proiectul din TV, iar aceasta este doar o informație.

Vă invităm să faceți cunoștință cu un om și cu un personaj.

Ionuț, hai să vorbim puțin despre emisiunea pe care o prezinți la Metropola TV, vorbim despre „Școala Altfel”. Care este DE CE-ul ei?

Îi spune și numele “Altfel”, când ne-am gândit prima dată la direcția emisiunii, ne-am dat seama imediat că elevul/copilul/adolescentul nu mai este neapărat avid de toceală, cât însetat de cunoaștere și de aplicabilitatea cunoștințelor școlare în viața de zi cu zi. Pornind de la aceste lucruri, firește că ne-am dus în zona de vlogging, adică să le livrăm informația în formatul apropiat stilului lor de viață. Așa am reușit să aducem pe micile ecrane “Școala @ltfel”, un format fresh cu lecții care urmează strict programa școlară, dar le aduce informația nespusă de manuale și orare. Am realizat o emisiune împărțită pe rubrici (“pastile” cum ne place nouă să le spunem) de romană, matematică, IT, dezvoltare personală, istorie, printre care am presărat știri și noutăți din subiectele lor preferate (gaming, filme, vlogging și blogging). Aceste rubrici sunt livrate de profesori acreditați care au acceptat provocarea de a ieși din zona de confort și de a deveni “PROFU’ și PROFA COOL.

Ionut, cum simți realitatea școlară a acestor vremuri?

Când vine vorba de sistemul de învățământ de acum, nu pot spune că s-a adaptat vremurilor prin care trecem, iar elevul de cele mai multe ori este trecut în planul doi, iar speranța noastră este ca aceștia să realizeze că stă doar în puterea lor să găsească răspunsurile și să reușească să transforme credințele și visele în realitate.

Spune-mi, cum ți-a fost viata de elev?

Viața mea de elev a fost plină de activități extrașcolare, ceea ce văd că din ce în ce trece pe planul al treilea, al patrulea. De ce spun asta? Pentru că pe mine m-a ajutat enorm să îmi găsesc vocația, pasiunea. Liceul l-am absolvit la Școala Centrală, unde am învățat pe brânci limba franceză, dar tot acolo am descoperit teatrul și sportul. Am făcut parte din trupa de teatru a liceului, unde am interpretat o serie de roluri care m-au făcut să iubesc orbește teatrul, aici amintesc: Romeo (Romeo și Julieta), Lysander (Visul unei nopți de vară), Mephisto (Tragica istorie a doctorului Faust), dar și o serie de scenete în limba franceză. În zona sportului am reușit să mă impun ca lider și căpitan al echipei de fotbal.

Explică-mi, de ce te-ai intoarce astăzi la școală?

Singurul lucru pentru care m-aș întoarce la scoală ar fi acela să conving elevii să-și caute vocația și în locuri unde nu credeau că vor ajunge, pentru că este ok să greșești, atâta timp cât ai învățat ceva din greșeală aceea și nu o vei mai repeta.

Ionuț, pe lângă postura de prezentator și producător tv, ești actor. Hai povestește-ne puțin despre aceasta a doua latură a ta. De unde această dragoste?

Cum spuneam și mai sus, dragostea a venit din setea de cunoaștere și din plăcerea ce a mă juca, pentru că ce este mai frumos pe lume, decât să te joci cu folos 🙂

Care este cel mai mare succes cinematografic pe care l-ai avut până acum?

În anul 2005, am fost selectat pentru a juca unul dintre rolurile principale în filmul lui Cătălin Mitulescu, “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, film premiat la Festivalul de Film de la Cannes. Aici aș vrea să amintesc și teatrul, pentru că teatrul, este pentru mine pasiunea numărul unu. Împreună cu colegii mei de trupă am reușit să punem în scenă spectacolul “Stele în lumina dimineții” de Alexandr Galin, în regia lui Tony Adam Horațiu, la Green Hours. Spectacol pe care îl reluăm începând cu 9 Octombrie.

La nivel emoțional, ce-ți oferă tv-ul, ce-ți oferă teatrul?

În televiziune, cât și în teatru, repeți foarte mult, pregătești emisiunea live, pregătești spectacolul, iar când vine momentul premierei, uiți tot, te aduni, conștientizezi emoțiile și le folosești în beneficiul tău, pentru că ești stăpânul emoțiilor tale.
Punctual, în televiziune rezultatele emoțiilor se văd în timp, când vine vorba de teatru, emoțiile se văd în reacțiile spectatorilor care sunt cu tine acolo, iar dacă reușești să le transmiți adevărul scenic, spectacolul este reușit.

Ce reprezintă pentru tine Metropola TV?

Metropola TV reprezintă încredere, dăruință și familie.
Încrederea primită de la oameni ultra-profesioniști.
În fiecare zi, încerc să dăruiesc fiecare cunoștință a mea și fiecare strop de creativitate pentru că știu că progresul se întâmplă de cele mai multe ori IERI, iar stagnarea duce mereu la dispariție.
Metropola TV este locul unde colegii s-au transformat în familie.