Ionut a murit strivit de un excavator, in Italia. Tanarul de 25 de ani abia devenise tatic

31 10. 2019, 10:18

Ionut a murit strivit de un excavator. Racilă lucra împreună cu colegii săi pe un șantier la construcția unei case când s-a răsturnat cu excavatorul pe care îl conducea, fiind efectiv strivit.

Colegii lui Ionuţ au dat imediat alarma, iar la scurt timp, la faţa locului au ajuns echipajele de prim ajutor. Din nefericire, pentru tânărul de 25 de ani, originar din satul Bălceana, raionul Hâncești, Republica Moldova, nu s-a mai putut face nimic, băiatul fiind declarat decedat.

Ionut a murit strivit de un excavator

Cercetările privind incidentul din Malcesine au fost încredințate carabinierilor. Surse din anchetă au declarat pentru bresciatoday.it că ar exista deja un suspect în cazul morţii tânărului muncitor.

Trupul neînsufleţit al tânărului a fost transferat la spitalul Borgo Trento, din Verona, fiind la dispoziția autorităților judiciare.

Ionuț Racilă locuia în Brenzone, alături de soția sa Mihaela, care, în urmă cu doar câteva luni, născuse un băieţel.