Ion Iliescu, marcat de drama din copilărie: „Împrejurările vieţii au făcut ca…”
Ion Iliescu a ales întotdeauna să fie o persoană discretă atunci când vine vorba de viața personală. Cu toate acestea, fostul preşedinte a făcut câteva dezvăluiri cutremurătoare legate de copilăria sa.
Puţini oameni ştiu faptul că fostul președinte a avut o copilărie extrem de grea. Mama sa, Maria Dumitru Toma, l-a abandonat pe vremea când acesta avea doar 1 an. Nu s-a mai interesat niciodată de soarta fiului ei, lucru care i-a lăsat lui Ion Iliescu urme adânci în suflet.
„Adevărul este că împrejurările vieţii au făcut ca, la vârsta de un an, să fiu abandonat de propria-mi mamă, care nu s-a interesat niciodată de soarta mea. Nu i-am reproşat niciodată nimic, dar nici nu am băgat-o vreodată în seamă. Am convieţuit cu ţiganii, de care nu mă deosebeam deloc, în Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care o duceau cel mai greu, şi erau lăutarii, care erau aristocraţia ţigănească. Petreceam mult timp prin casele lor, mai ales că arătam cam la fel ca puradeii lor”, a povestit Ion Iliescu într-o scrisoare adresată jurnalistului Cornel Nistorescu.
Tatăl lui Iliescu a fost condamnat la închisoare, unde a și murit. La vârsta de 9 ani, Ion Iliescu a fost înfiat de mătuşa lui, Aristiţa, care l-a ajutat să studieze la Moscova.
„Eu am fost un autodidact, iar copilăria mi-am petrecut-o în casa bunicului – Vasile Iliescu (Ivanovici) – la Olteniţa, cum am zis, tata fiind la închisoare. Până să intre la închisoare pentru vederile sale progresiste, tatăl meu a fost singurul care a urmat cele patru clase elementare şi cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Olteniţa”, a mărturisit Ion Iliescu într-o scrisoare, din anii 1990.
Ion Iliescu, operat la inimă
Anul trecut, în luna aprilie, a suferit o operaţie la inimă. Problemele cardiace au apărut în 2005, când medicii i-au montat cinci stenturi, iar în 2007 Ion Iliescu a suferit, la Paris, o intervenţie la artera coronariană, când i s-a adăugat un al şaselea stent. Ion Iliescu a rămas activ în viaţa publică până în 2017, după care a încetat să mai iasă din casă şi să mai scrie pe blogul său.