Ion Iliescu împlineşte 90 de ani! Motivul pentru care fostul preşedinte a dispărut din spaţiul public

02 03. 2020, 13:30
Cum se simte Ion Iliescu dupa ce a fost internat la Elias. Medicii au oferit primele vesti

Ion Iliescu îşi sărbătoreşte mâine, 3 martie, ziua de naştere. Fostul preşedinte al României împlineşte 90 de ani.

Fostul preşedinte a dispărut în ultima perioadă din lumina reflectoarelor din cauza unor probleme de sănătate.

Ion Iliescu, operat la inimă

Anul trecut, în luna aprilie, a suferit o operaţie la inimă. Problemele cardiace au apărut în 2005, când medicii i-au montat cinci stenturi, iar în 2007 Ion Iliescu a suferit, la Paris, o intervenţie la artera coronariană, când i s-a adăugat un al şaselea stent. Ion Iliescu a rămas activ în viaţa publică până în 2017, după care a încetat să mai iasă din casă şi să mai scrie pe blogul său.

Cum a arătat ultima beţie a lui Ion Iliescu

Într-un interviu oferit pentru Antena 1, în urmă cu ani de zile, fostul președinte al României a făcut mărturisiri incredibile reporterilor.

”Am trăit și această experiență, ce înseamnă să fii beat. Și am văzut că e prost al dracului. Să-ți pierzi controlul organismului, mișcărilor și așa mai departe, nu e plăcut deloc”, spunea atunci Ion Iliescu într-un interviu acordat în 2011.

De ce nu poarta Ion Iliescu verighetă

În pofida vârstei, fostul președinte al României a rămas fidel convingerilor sale religioase şi a declarat public că nu crede în Dumnezeu, ci “în forţa omului”. Despre Mântuitor, Iliescu spunea într-un interviu că “Iisus a fost un rebel” pentru că a fost primul care “şi-a permis să spună că toţi oamenii sunt egali”.

Întrebat de reporter dacă Mântuitorul a fost de stânga, Ion Iliescu a răspuns: “Iisus este o figură, din acest punct de vedere, caracteristică pentru o anumită evoluţie a gândirii umane, pentru o societate mai bună, mai dreaptă, benefică tututor”.