Ioana şi Ilie Năstase s-au despărţit din nou? Soţia tenismenului a făcut primele declaraţii

04 07. 2024, 15:23
Ioana, declarații controversate despre mariajul cu Ilie Năstase

Ioana şi Ilie Năstase ar avea, din nou, probleme în căsnicie. Sau cel puţin asta au declarat unele surse apropiate cuplului pentru CANCAN.RO. Cei doi s-ar fi despărţit, de această dată fără scandal şi ar fi preferat să îşi petreacă următoarea perioadă departe unul de celălalt pentru a-şi aduna gândurile.

Ioana şi Ilie Năstase au trecut de-a lungul timpului prin multe certuri şi împăcări. Cele mai multe au ajuns în atenţia publicului, însă de această dată, situaţia este diferită. Asta pentru că cei doi au decis să îşi rezolve problemele în intimitate.

Soţia lui Ilie Năstase, primele declaraţii

În prezent, fostul sportiv a plecat singur în Cehia, acolo unde urmează să se lanseze documentarul care-l are ca protagonist. Soția lui nu l-a însoțit, dar nici nu a rămas în România. Contactată, bruneta nu a dorit să facă prea multe declaraţii, însă oarecum a dat de înţeles că există unele probleme între ea şi partenerul ei.

„Momentan chiar nu îmi doresc să mai vorbesc nimic despre viața mea intimă. Respect foarte mult presa și la momentul potrivit am să vorbesc dacă consider că trebuie”, a declarat Ioana pentru cancan.ro.

Cum gestionează Ioana Năstase certurile din cuplu

În urmă cu ceva timp, soția tenismenului mărturisea în exclusivitate pentru CANCAN.RO cum a reușit să gestioneze momentele tensionate din căsnicia ei.

„Ca în orice familie, mai există certuri. Prefer să plec, când îl văd nervos, sau când ceva nu -i pe placl meu. Mă urc în mașină și plec, am casă la mare, sau plec la munte, la căluț. Mă întorc cam în 2-3 zile sau vine după mine. Viața e imprevizibilă, niciodată nu știi ce-ți oferă. Eu nu mă cert, doar spun ce nu-mi convine”.

Şi a continuat: „L-am studiat foarte bine, trebuie să recunosc, pentru a putea să-mi păstrez mintea sănătoasă. L-am analizat, dar nu pot spune că îl știu din scoarță-n scoarță. Stai cu un om o viață și poate nu reușești să-l cunoști în totalitate. Dar știu ce am de făcut ca eu să fiu zen, să pot trece mai departe. Nu trebuie să-ți mai pui mintea, când e mai vulcanic. Așa e felul lui de a fi. La început mă agitam, ziceam că nu e normal. Dar e mai bine așa, că-ți păstrezi tu echilibrul ca om. Nu mai stai tu în tensiune. Iar dacă te vede pe tine calm, imediat devine și el la fel. Am un copil care mă respectă (n.r, fiul său din prima căsnicie) și vreau ca el să vadă cât mai puține lucruri rele. Mă doare când vede ceva ce nu-i în regulă. Îmi seamănă și la caracter, la fizionomie”.

 

Sursă foto: social media