Interviu cu Carla’s Dreams: “Vrem să ne cumpărăm o insulă”

17 04. 2017, 20:11

Carla’s Dreams a reușit să intre în inima publicului chiar din momentul în care s-au lansat, mai exact în 2012, când au cântat alături de Inna piesa “P.O.H.U.I.”. De atunci succesul lor a crescut văzând cu ochii, iar în momentul de față sunt considerați trupa momentului în România. Cei patru membrii ai formației au adoptat un stil diferit de ceilalți artiști, mai exact atunci când urcă pe scenă au fața pictată. Solistul trupei este și jurat al emisiunii “X Factor” de la Antena 1. Mai multe despre trupa momentului aflați din interviul de mai jos.

Cum vă descrieți voi?
Nu obișnuim să ne descriem, dar tehnic vorbind, suntem un grup de oameni de diverse vârste și diverse orientări profesionale, care au un hobby în comun.

“Proiectul s-a născut din entuziasmul câtorva amatori”

Cum a luat naștere trupa Carla’s Dreams? A cui a fost ideea?
Proiectul s-a născut din entuziasmul câtorva amatori, așa a apărut trupa noastră.

Când ați început acest proiect, vă gândeați că veți ajunge la un asemenea succes?
Nu.

 

De ce ați decis să purtati machiaj și să nu vi se vadă fața?
Am decis să purtăm mască pentru că nu suntem fanii vieții publice.

Cât timp durează să vi se facă machiajul pe care îl purtați de fiecare dată?
Machiajul durează mult, aproximativ o oră, în funcție de situație. Înainte de concerte, ne facem noi machiajul și durează mai puțin. Alteori ne face machiajul un make-up artist și durează o oră.

Considerați că acesta ar putea fi un atuu în plus pe care îl aveți, faptul că vă ascundeți fața?
Depinde de viziunea fiecăruia.

Vă veți demasca vreodată? Există vreo șansă să vă vedem vreodată fără mască?
Sperăm că nu.

“Uneori ne inspirăm din ceea ce vedem, alteori din noțiuni abstracte”

Cum iau naștere piesele voastre?
Nu există un algoritm pe care să îl descriem, dar în general, prin dezvoltarea unui concept.

Cine sau ce vă inspiră atunci când compuneți o piesă?
Uneori ne inspirăm din ceea ce vedem, alteori din noțiuni abstracte.