Incendiu în Centrul Vechi din Capitală, la o clădire de 2 etaje. Nu sunt persoane rănite

de: Simona
25 11. 2019, 15:45

Pompierii au intervenit în Centrul Vechi din Capitală, pentru a stinge un incendiu produs la o clădire de două etaje de pe strada Franceză. Nu sunt persoane rănite.

Reprezentanții ISU București-Ilfov informează că echipajelede pompieri intervin, la ora transmiterii știrii, în Centrul Vechi din Capitală pentru a stinge un incendiu produs la o clădire de două etaje situată pe strada Franceză.

Din acoperiș iese fum, iar la intervenție participă 4 autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, unul de descarcerare și o autoscară.

Nu sunt persoane rănite.

Incendiul se manifesta la nivelul podului clădirii, între tavanul fals și tablă, iar pompierii încearcă decopertarea. La parter este spațiu comercial, iar la etaje sunt locuințe, anunță ISU.