”Sâmbăta am convocat ședința grupului tehnic-suport COVID, pentru a discuta despre măsurile ce urmează a fi stabilite pentru perioada următoare. Acestea sunt:
– Fiecare unitate administrativ teritorială vă desemna, prin dispoziţia primarului, persoane care vor ține evidenţa celor aflaţi în carantină sau în izolare;
– Persoanele desemnate vor informa persoanele carantinate sau izolate la domiciliu asupra procedurilor ce trebuie urmate în cazul în care intră în contact cu diferiți furnizori de servicii astfel încât aceștia să își poată lua toate măsurile de siguranță;
– De mâine, 26.07.2020, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi și membri ai Poliției Locale vor efectua controale în locațiile unde sunt declarate persoane carantinate sau izolate la domiciliu;
– Medicii de familie vor asigura monitorizarea persoanelor care se află în carantină sau izolare la domiciliu, din punct de vedere medical, şi vor informa Direcţia de Sănătate Publică Galaţi în cazul agravării stării de sănătate a acestora;
– Asociațiile de proprietari din municipii şi oraşe vor face dezinfecţia scărilor de bloc de două ori pe lună;
– Toate instituțiile publice vor face dezinfecţia spațiilor unde își desfășoară activitatea;
– În piețe administratorii acestora vor restricționa accesul către tarabe, produse, exponate, a unui număr mare de persoane și vor stabili circuite separate pentru intrare și ieșire. Se vor stabili inclusiv traseele vizitatorilor în piețe pe sensuri unice și vor asigura triajul epidemiologic. De asemenea, nu uitați că purtarea măștii de protecție vă protejează pe dumneavoastră și pe cei din jur!
– Se închid toate locurile de joacă, inclusiv cele private, de pe raza județului Galați.
Acestea sunt măsuri care sunt aplicate pentru binele și sănătatea tuturor cetățenilor județului Galați.
Mențiune! Prin locurile de joacă, ne referim la cele în aer liber, administrate fie de autoritățile publice, fie de operatorii privați.”, spune prefectul Avramescu Gabriel.
120 de infectări în ultimele 24 de ore în România
1120 infectări noi la 15.098 teste și 22 de morți au fost raportate în ultimele 24 de ore, a transmis Grupul de Comunicare Strategică, duminică. 351 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă.