În ce investește Fuego banii făcuți în 30 de ani de carieră. Ce spune despre glumele făcute pe seama lui: „Nu admit mârlănia”
Fuego, Paul Surugiu pe numele lui real, este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Muzica lui este îndrăgită de persoane de toate vârstele, iar concertele speciale pe care le organizează la Sala Palatului se țin cu casa închisă. La 46 de ani, acesta se poate lăuda cu o carieră de aproape trei decenii, timp în care a și câștigat bani pe care vrea să-i investească în pasiunile sale, pentru a-și hrăni sufletul, sau în afaceri cu cap.
Într-un interviu, artistul Paul Surugiu Fuego a vorbit despre pasiunile sale, despre hainele speciale de scenă, pe care le poartă mereu cu grijă, dar și despre lucrurile pe care alege să dea bani. Deși sunt la modă investițiile în imobiliare în Dubai, Fuego spune că nici nu se gândește la așa ceva pentru că nu i se potrivesc. „E o perioadă complicată, în care nu știu dacă e cazul de investiții majore, astfel că n-am în plan nici o investiție. Mai ales una extravagantă, cu Dubai sau alte zone exotice. Nu sunt tentat să devin proprietar într-o zonă pe care nu o cunosc bine și pe care nu o pot analiza cu atenție. Eu nu sunt un om extravagant, nu am astfel de atitudine și nu mă arunc cu capul înainte fără să gândesc înainte. Investițiile mele, în ani, au fost bine gândite și temperate.
Nu-mi permit, la cât muncesc și am muncit, să arunc banii în neant, pe fereastră, într-o zona pe care nu o știu. Asta nu înseamnă că nu e în regulă! Nu mi-aș lua o casă în altă țară. Dacă vreau să vizitez orice loc din lumea asta mare, mă sui în avion și merg acolo. Nu am nevoie de o proprietate care să mă lege de un loc sau de o investiție care să fie vulnerabilă! Dar îi felicit pe cei care au acest curaj de care eu nu dispun”, a declarat artistul, cu sinceritate.
Fuego, împătimit colecționar de artă
Domeniul în care investește cu adevărat este arta. Și el, la rândul său, pictează foarte bine, așa că a învățat, în timp, să aprecieze și să iubească tablourile și sculpturile cu poveste.
„Iubesc arta plastică în toate formele ei și încerc să fac și bine prin ceea ce pictez eu. Tablourile mele se vând și din fondurile obținute, sprijin tinerii artiști. În toamnă voi avea vreo trei expoziții în țară și sunt fericit tare că îmi ies și că pasiunea aceasta a ajuns la un anumit nivel, de mai bine de șapte ani, prin care îmi pot împlini o vocație și pot ajuta.
Tablourile mele au ajuns și în străinătate și e o mare satisfacție să știi că opera ta desăvârșește un spațiu. Cât despre mine, una dintre cele mai mari pasiuni este cea a colecționatului. Sunt un împătimit colecționar și da, uneori am și exagerat cu achiziții sau investiții. Am și tablouri mai valoroase și altele mai puțin valoroase. Mi-am spus la un moment dat că tot ce strâng, economisesc din munca mea, după plata tuturor datoriilor și a impozitelor, trebuie să investesc în sufletul meu”, a recunoscut Paul Surugiu.
Foto: social media