În ce condiții trăiește acum Liviu Arteni, fostul soț al Israelei Vodovoz, după ce s-a zvonit că ar fi murit
Au trecut patru ani de la moartea celebrei afaceriste Israela Vodovoz, și tot de-atunci fostul ei soț, Liviu Arteni, a dispărut parcă fără urmă. Mulți s-au gândit la ce e mai rău, dată fiind și dependența lui de alcool. Se pare că acesta s-a întors din nou în România, după câteva tentative de a locui în străinătate.
Milionara Israela Vodovoz a fost găsită moartă în 2018, în propria locuință, acolo unde locuia singură după despărțirea de Liviu Arteni. Cei doi erau căsătoriți din 2008, iar mariajul lor a fost presărat cu multe scandaluri și incidente.
La momentul tragediei, fostul soț al afaceristei s-a declarat profund șocat de veste și cu greu și-a găsit cuvintele să vorbească despre ea.
”Am văzut întâmplător că a murit. Nu mai eram eu, am sunat pe toată lumea. Sunt omul care bat la ușa cuiva și, dacă nu mi se deschide, nu mai bat. Așa a fost și cu ea. Au fost violențe, după am plecat și am luat autocarul.
A preferat să se izoleze. Vorbeam cu ea, apoi imi închideam telefonul și nu mai comunicam. Sper să nu-i fi făcut rău. Între noi erau doar dialoguri tari, îmi reproșa lucruri legate de alcool. Nu eram cu ea pentru bani, lumea nu mă cunoștea. În ultimii doi ani începuse să fie agitată relația noastră”, a recunoscut acesta.
Ce avere a moștenit Liviu Arteni
În toți acești ani, Liviu Arteni nu și-a mai găsit locul pe nicăieri, deși a avut mai multe tentative de a se muta în afara României. În prezent o duce bine. Se pare că de curând s-a întors în țară și și-a cumpărat o casă lângă București. Acolo unde s-ar îngriji și de o mică fermă, susține wowbiz.ro. Un vis mai vechi de-al lui, în care Isarela a investit mulți bani, până să moară. Chiar dacă afacerile făcute de ei în acest domeniu nu s-au dovedit a fi profitabile.
Una dintre cele mai mari curiozități după moartea Israelei Vodovoz a fost ”cine va moșteni toată averea?”. Pentru că nu multă lume știa de faptul că aceasta avea doi copii în Israel, țara ei de origine. Deși nu a fost confirmată această informație, s-a vehiculat la momentul respectiv că moștenirea va fi împărțită între copiii ei și Liviu Arteni. Chiar dacă Israela avea depusă cererea de divorț, procesul se afla încă pe rol la momentul decesului, ceea ce a constituit un avantaj pentru el.
Motivul pentru care Liviu a ales să se mute în Călărași este chiar Israela Vodovoz, Pe când formau un cuplu, afacerista a pus pe numele lui mai multe terenuri agricole. Liviu a vândut două dintre ele și pe celelalte le-a păstrat.