Imagini rare cu Oana Sârbu și băiețelul ei! Aflați la o plimbare vioaie, doi cățeluși le-au ținut companie
Oana Sârbu rămâne una dintre cele mai cochete prezențe feminine din peisajul monden. Fie că vorbim despre showbizz-ul de ieri, când era cu adevărat pe val, fie că vobim despre showbizz-ul de astăzi, în care actrița se bucură de respectul tuturor, bruneta rămâne o prezență prin fața căreia greu treci.
Poate datorită felului diafan de a fi sau poate pentru că a apelat întotdeauna la discreție atunci când a venit vorba despre viața ei, Oana Sârbu s-a păstrat mereu în zona decentă/cinstită/dreaptă a acestui lumi pestrițe.
Zilele trecute, paparazzi CIAO au reușit să surprindă una dintre cele mai intime momente din viața fostei partenere de scenă a lui Ștefan Bănică.
Actrița a ieșit la plimbare cu cei doi căței și cu… cea mai importantă persoană din viața ei. Iată-l, așadar, pe fiul ei Alexandru Stelian, care are deja 11 ani. Băiețelul blond este cel care-i luminează zilele actriței, este prioritatea ei numărul 1, după cum declara chiar ea.
„Prioritatea mea în viață e copilul. Dumnezeu mi l-a dat când a trebuit, la 40 de ani. Sunt dedicată lui și sper să fiu o mamă mișto. Am un băiețel care a venit exact în momentul în care mi-am dorit să fiu mamă – nu mai contează pe ce cale. E o lume extraordinară, pe care n-o pot descrie în cuvinte. Sunt atât de bogată de această personalitate a băiețelului meu, de schimbul de replici pe care-l am cu el, de felul cum crește, de lumea pe care o descopăr cu el, de faptul că citesc rafturi întregi de cărți despre cum se cresc copiii… Vreau să aleg tot ce e mai bun pentru el”, povestea Oana Sârbu într-un interviu mai vechi.
Alexandru a venit în viața Oanei Sârbu în timpul relației pe care aceasta a avut-o cu Robert Turcescu. La puțin timp după ce a devenit mamă, relația acesteia cu fostul prezentator TV a luat sfârșit. De atunci, actrița s-a dedicat 100% creșterii celui mic.
Observăm însă că la cei 52 de ani, Oana Sârbu își păstrează strălucirea de pe vremea când își etala nurii pe TV-urile românilor în filmul „Liceenii”. Semn, așdar, că este total împlinită și că prezența unui bărbat în viața ei nu este neapărat o prioritate.
Pe de altă parte, dacă stăm bine să ne gândim, puține au fost ocaziile în care Oana Sârbu „a livrat” știri din zona amoroasă. „Nu am avut relații de o săptămână sau o lună, am avut relații de lungă durată în care am investit foarte mult și-n care m-am dezvoltat ca ființă și ca femeie. N-aș compara relațiile de iubire între ele.“, povestea actrița pentru Revista Tango, acum cîțiva ani. S-a spus despre ea că a avut o situație amoroasă cu Petre Roman, nimic confirmat, însă, oficial. Altfel, se știe despre Oana Sârbu că în anii `90 a fost căsătorită cu Virgil Popescu, compozitorul, și cu Robert Turceascu, omul de televiziune.
Restul iubirilor, dacă au fost sau nu, rămân în mister, același mister care i-a învăluit viața Oanei Sârbu în toți acești peste 30 de ani de când se află în lumina reflectoarelor. Și ca să pună punctul pe „i”, actrița spune scurt: „Alex Stelian este soarele, aurul, minunea, căldura, viața pe pământ pentru mine și pentru cei care-l iubesc. Am un instict matern foarte puternic. Sunt în stare să renunț aproape la TOT pentru el. Fiindcă știu că merită. Stau tot timpul cu el. Am vocație de mamă”.