Imagini rare cu familia Adelei Popescu. Cum arată părinţii vedetei

19 06. 2024, 14:29

Adela Popescu este foarte mândră de familia ei, iar atunci când are ocazia de laudă peste tot cu cei care i-au dat viaţă. Deşi părinţii vedetei apar foarte rar în public, recent au avut un motiv întemeiat să o facă. Fratele fostei prezentatoare TV şi-a deschis o afacere în Bucureşti, iar toată familia a mers să-l susţină. 

Deşi fiica lor este de mică o persoană cunoscută, părinţii Adelei Popescu au preferat mereu să păstreze discreţia. Au apărut destul de rar la evenimentele mondene, însă recent au fost prezenţi la inaugurarea afacerii băiatului lor.

Evenimentul a fost unul special pentru întreaga familie, iar membrii au profitat de ocazie şi au făcut multe fotografii împreună. Adela Popescu, vizibil emoționată, a împărtășit bucuria și mândria față de realizarea fratelui său pe reţelele de socializare.

Mama Adelei Popescu, probleme de sănătate

În urmă cu ceva timp, mama vedetei a aflat că se confruntă cu o boală grea, fapt ce a pus pe toată lumea pe jar. Însă, din fericire, în urma unor analize mai amănunțite s-a dovedit că a fost vorba de o alarmă falsă. Până să afle că mama ei este bine, Adela Popescu a trăit sentimente care au marcat-o şi au făcut-o să simtă pe propria piele că viaţa nu este mereu roz.

„Am avut de curând o perioadă în care am avut emoții cu mama mea, dar au fost doar emoții și atât… Am făcut niște investigații mai amănunțite. Cert este că în perioada aceea am testat un pic ce înseamnă să fii pe muchie de cuțit. Și unii oameni chiar trec prin asta cu adevărat. Eu m-am rugat la Dumnezeu și la mine a fost, din fericire, doar o alarmă falsă.

Dar perioada până ne-am lămurit… a fost ceva de nu mai aveam aer. Pe de altă parte, noi suntem la vârsta la care genul acesta de «evenimente» încep să apară, la părinții noștri, chiar și de vârsta noastră, spre 40 de ani. De aceea, e bine să mergi la control.

De exemplu, cancerul de sân e unul dintre cancerele operabile, cu șanse de supraviețuire foarte mare dacă îl descoperi la timp. Și oamenii trebuie să știe că nu îi doare. Pentru că oamenii se duc la doctor doar când îi doare. La cancer doare foarte târziu, când nu mai e nimic de făcut. Dacă l-ai descoperit la început, trăiești fără dubii. Trăiești mult. Totul este să te duci la control pentru orice”, a declarat Adela Popescu, potrivit viva.ro.

 

Sursă foto: social media