Ilona Brezoianu, nuntă ieșită din tipare! Gestul neaşteptat al actriţei i-a uimit pe invitaţi

22 07. 2024, 13:12

Ilona Brezoianu a avut o nună ieșită din tipare! Petrecerea a fost marcată de momentul special și neașteptat în care actrița a sărit în piscină îmbrăcată în mireasă. Iată primele imagini!

Ilona Brezoianu s-a căsătorit religios pe data de 20 iulie, după căsătoria civilă care a avut loc la sfârșitul lunii iunie. Evenimentul s-a desfășurat în Prahova, într-o locație cu piscină. Răzvan Babană a fost cel care s-a ocupat de organizarea nunții de basm a actriței.

Mesele au fost decorate cu flori naturale și cu foarte multe lămâi, care de altfel, s-au regăsit și pe marginea piscinei.

Evenimentul a început cu cununia religioasă. Mireasa a atras toate privirile cu rochia albă lungă pe care a purtat-o și look-ul impecabil. Mirele a purtat un costum crem, iar în picioare încălţăminte lejeră, de vară.

Ilona Brezoianu a sărit în piscină îmbrăcată în mireasă

Așa cum ne-a obișnuit, Ilona reuşeşte să îi binedispună tot timpul pe oamenii din jurul ei. Mereu cu zâmbetul pe buze, diferită de restul lumii și plină de viață, actrița a vrut să aibă un moment ieșit din tipare, specific ei. Prin urmare, ținându-se de mână cu soțul ei și cu organizatorul nunții, Răzvan Babană, mireasa a sărit în piscină, fără să mai țină cont de rochie sau de machiaj. Momentul plin de fericire a bucurat toți invitații și a adus o notă specială evenimentului.

Cine s-a numărat printre invitați

În ziua cea mai specială din viața Ilonei, alături de ea au fost oamenii dragi și familia. Printre ei s-au numărat și Florin Ristei, care a promis că va bucura invitații cu muzica lui și așa a și făcut, actrița Lia Bugnar, actorul Marius Manole, stilistul Adina Buzatu, Cucu de la Noaptea Târziu, Cuza, chef-ul Nicolai Tand și prezentatoarea Diana Munteanu.

Cum și-a cunoscut Ilona soțul

În urmă cu ceva timp, Ilona a fost invitată în podcastul „La Țocii”, acolo unde a vorbit despre cum l-a cunoscut pe alesul inimii ei alături de care și-a unit destinele.

„E un băiat pe care eu l-am cunoscut într-un anumit context. Eu am cunoscut un băiat de un an și ceva și e foarte bine, suntem foarte ok împreună. Nu e actor, lucrează în cu totul alt domeniu.
E actor în viața mea. În momentul vorbirii este plecat la schi. Este monitor de schi și mai are și alte chestii pe lângă. Sunt îndrăgostită”.

 

Sursă foto: social media