Prognoza meteo: iarna isi intra in drepturi! Un ciclon de aer rece loveste sudul Romaniei. Se anunta ninsori abundente
Jumătate din țară este afectată de ninsori și viscol in acest moment. ANM anunță un ciclon de aer rece, care va intra în țară sâmbătă, pe 20 ianuarie, și ninsori abundente în sudul țării, inclusiv în Capitală, de duminică, 21 ianuarie, iar stratul de zăpadă va atinge 10-15 centimetri.
„Sâmbătă, aceste precipitații se mută, treptat, pe partea de sud-est, parțial mai rămân și în centru. Peste zi vor fi predominant ploi, dar odată cu intrarea în noaptea de sâmbătă spre duminică se vor transforma în lapoviță și ninsoare, pentru că începe să pătrundă din nou o masă de aer mai rece”, a precizat la TVR meteorologul de serviciu, Mihai Timu.
„Din informațiile pe care le avem în acest moment, avem semnalul că se formează un nou ciclon, undeva de duminică după-amiaza cam până luni seara, și pare să afecteze de data aceasta mai ales regiunile sudice, inclusiv Capitala, unde, de duminică seara mai ales să înceapă ninsorile”, a mai adăugat el.