Ianis Hagi, mărturisiri emoţionante despre părinţii lui. Care a fost cel mai important sfat pe care l-a primit de la aceştia: „Să zic doar unul? Sunt foarte multe”

01 01. 2024, 11:19

Ianis Hagi este unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti ai momentului. Tânărul şi-a dorit o viaţă departe de lumina reflectoarelor, iar ocaziile în care a acordat interviuri au fost destul de rare. În urmă cu ceva timp a acceptat să vorbească despre viaţa lui personală, dar în special despre relaţia cu părinţii săi. Sportivul a ţinut să le mulţumească acestora pentru susţinerea necondiţionată şi pentru grija pe care au avut-o de el, dar şi de sora sa.

Gică și Mihaela Hagi au o căsnicie fericită de aproape 30 de ani. Ianis, fiul celor doi este mândru de familia pe care o are şi a recunoscut faptul că cea care îi ţine pe toţi uniţi este mama sa, cu care are o relaţie specială.

„Eu mereu am spus: mama este persoana care ține familia aproape, nu neapărat prin gesturile pe care le face – doar prin prezența ei. Știe să ne țină aproape, este inima familiei și lumina noastră. După aceea, clar, școala… ”a declarat Ianis Hagi.

Ce fapt important a primit fotbalistul de la mama lui

Ianis Hagi a vorbit și despre cel mai important sfat pe care l-a primit de la mama lui.

Totodată, sportivul îi este recunoscător celei care i-a dat viaţă şi pentru educaţie pe care a primit-o, atât el cât şi sora sa.

„Cel mai important sfat de la mama? Să zic doar unul? Sunt foarte multe. Nu pot să reproduc un singur sfat. Cum am spus: de școală s-a ocupat foarte mult, mereu mi-a spus ‘chiar dacă știu că vrei să devii fotbalist…’ Ea a fost cu ideea să ne trimită la școală britanică.

Tata se gândea să fim la o școală românească, dar mama chiar de la grădiniță ne-a trimis la școală internațională”, a adăugat fotbalistul.

Ce spune Ianis Hagi, despre relația cu tatăl său

În continuare, tânărul a vorbit şi despre relaţia cu celebrul său tată. Acesta a mărturisit faptul că se înţelege foarte bine cu părintele său, care l-a ambiţionat întotdeauna să devină cea mai bună variantă a sa.

Sportivul recunoaşte că a moştenit de la Gică Hagi dragostea pentru fotbal şi a încercat mereu să îl facă mândru de realizările sale.

„Tata m-a învățat că în viață voi primi în funcție de cât voi da. Nu contează ce vrei să faci în viață, important este să iubești ceea ce faci, să te dedici muncii tale și să dai tot ce ai mai bun. Lucrurile bune se întorc în viață, atunci când muncești și iubești ceea ce faci.

Am fost crescut de mic cu ambiția de a deveni cel mai bun, de a-mi dori mereu să câștig. Iubesc fotbalul de când mă știu, în jurul meu totul era despre fotbal, tata antrena, vorbea mai mereu despre fotbal”a declarat Ianis Hagi.

 

Sursă foto: social media