Horia Brenciu vrea să o părăsească! Pentru cine o lasă și se mută: „Este visul meu”
Horia Brenciu vrea să o părăsească! Pentru cine o lasă și se mută: „Este visul meu”
Unii au lucrat o viață întreagă pentru visul lor, alții l-au ținut ascuns și s-au îndreptat către alte meserii. Toți, însă, își doresc să întoarcă măcar un scaun la Vocea României. O ediție spectaculoasă, cu emoții, surprize și reacții neașteptate.
Horia Brenciu vrea să o părăsească!
Unii dintre concurenții care vor veni la Vocea României, își vor pune toate speranțele în minutele în care vor performa pe scenă: „Am ales să investesc tot în partea asta artistică”. „Dacă ar fi să trebuiască să mă ocup de muzică și să nu mai fac stomatologie, probabil că aș merge pe drumul muzicii pentru că muzica, pentru mine, înseamnă să mă exprim”. „Vocea României reprezintă visul meu de foarte mult timp pe care, în sfârșit, am ocazia să-l îndeplinesc”.
Una dintre concurente îi va fermeca pe toți antrenorii și îl va face pe Tudor să spună. „Ești o voce super specială. Dacă ar fi fost să blochez pe cineva, dar am uitat, blocam echipa Theo și Horia, pentru că Horia are, trebuie să recunoaștem, calitatea de a recunoaște și cred că de a îndruma o voce în zona asta de musical. Te vreau foarte mult în echipa mea”. După ce va alege în ce echipă să meargă, Pavel îi va spune. „Ești minunată! M-am simțit ca la Disneyland. Ai scris istorie, îngerii au coborât la Vocea României.”
O apariție pe scena de la Vocea României va fi și o tânără care le va spune antrenorilor că. „Sunt domnița Livia. Eu sunt aceasta, însă, am mai multe forme de manifestare pentru că sunt o ființă complexă și îmi place să mă manifest în mai multe feluri”.