Gigi Hadid, o mămică supermodel! Cum i s-a schimbat viața celebrei blondine după ce a născut
Viaţa Supermodelului Gigi Hadid s-a schimbat radical de când a devenit mămică! Odată cu naşterea primului lor copil, proaspeții părinți preferă să fie discreţi şi să se bucure de fiecare secundă alături de cea mică şi familie.
Gigi are parte de toată susţinerea familiei, atât din partea surorii sale Bella cât şi din partea mamei ei Yolanda. Cele două femei sunt în culmea fericirii şi atente la nevoile mezinei pe care nu o scapă din vedere nicio secundă.
Yolanda Hadid şi fiica sa au o relaţie specială şi se susţin reciproc indiferent de situație. Chiar Gigi a mărturisit pentru câteva publicaţii că mama sa este modelul perfect de femeie la care aspiră. De asemenea, Yolanda a mărturisit într-un interviu oferit celor de la ET, că se declară o bunică fericită şi împlinită: „Sunt ancora, matriarhul familiei noastre evident iar din punct de vedere energetic sunt mereu acolo. Sunt persoana la care se întorc de fiecare dată”.
Gigi îşi aduce aminte cu nostalgie de perioada în care l-a întâlnit pe logodnicul ei, cântăreţul Zayn
„L-am întâlnit personal şi evident că era atât de superb. Într-adevăr modul în care am conversat mi-am dat seama că suntem interesaţi de aceleaşi lucruri şi a decurs totul de la sine”, povesteşte Gigi despre tatăl copilului ei.
Zayn Malik și Gigi Hadid, părinți pentru prima oară
„Fetiţa noastră este aici, sănătoasă şi frumoasă. Nu pot să vă descriu în cuvinte ce simt acum. Iubirea pe care o simt pentru acest omuleţ este peste aşteptări. Sunt recunoscător să o cunosc, mândru să spun că e a mea şi pentru viaţa pe care o vom avea împreună”, a scris Zayn pe Instagram.
Gigi Hadid a născut după ce și-a petrecut aproape întreaga perioadă a sarcinii în carantină. Supermodelul american a confirmat sarcina în luna aprilie, apărând în Tonight Show al lui Jimmy Fallon. La momentul respectiv, aceasta a spus că atât ea, cât și partenerul ei, sunt fericiți și recunoscători pentru urările de bine și susținerea tuturor.
Sursă foto: Instagram