Gigi Becali se calugareste. Anuntul socant pe care latifundiarul din Pipera l-a facut: „Vreau sa ajung langa Dumnezeu”

de: D. C.
26 12. 2018, 14:39

Gigi Becali se calugareste. Dar nu acum, ci in urmatorii 20 de ani. Latifundiarul din Pipera sustine ca actele de milostenie pe care le vedem noi sunt extrem de putine in comparatie cu cele pe care le face cand nu este filmat. Se pare ca Gigi Becali vrea sa devina un sfant!

Vedeta a marturisit, pentru Romania TV, ca fiicele sale nu duc lipsuri. Familia se distreaza si se bucura de multe bunuri materiale sau distractii lumesti. In schimb, el prefera sa isi ocupe timpul cu acte de milostenie.

Gigi Becali se calugareste in 20 de ani

„Voi știți doar 5% din câtă milostenie fac eu! Eu fac ce fac ca să ajung lângă Dumnezeu. Am lăcomia asta! Eu trăiesc doar pentru Sfânta Liturghie, de la o săptămână la alta. Înainte, când începeau oamenii să se împărtășească, plecam, acum stau alături de ei, îi văd, îl beau și îl mănânc pe Hristos alături de ei.

Eu plâng de bucurie când mă împărtășesc. De ce? Pentru că Dumnezeu e bun cu mine și îmi dă mie, un nemernic, să beau și să mănânc trupul lui Hristos. Voi nu mă vedeți, dar plâng mult eu. Fata mea a făcut 18 ani. Și mi-a cerut să meargă undeva, să se distreze. Eu nu m-am dus. S-au dus soția și fetele mele. Le-am zis «Distrați-vă și cheltuiți cât vreți». Pe mine mă interesează doar Biserica.

Vreau ca în 20 de ani să mă lepăd de material. Îmi aranjez fetele, nepoții, le las averea mea și o să plec în munți, mă călugăresc. O să veniți să-mi luați interviuri prin codrii în care mă voi afla”, a spus Becali, care a folosit cel mai des cuvintele milostenie și iubire. „În lăcomia mea, eu vreau să ajung în dreapta lui Dumnezeu”, a marturisit Gigi Becali, de sarbatori.