Gest revoltător al unei asistente! Ce făcea în ambulanță, în timpul unei urgențe
Asistenta a fost filmată fumând chiar în timpul programului de muncă, iar comportamentul ei încălca normele instituţiei. Este interzis fumatul la o distanţă mai mică de 10 metri de cabina unei ambulanţe.
Cel care a surprins-o pe femeie a fost chiar șoferul ambulanţei, care se grăbea pentru a ajunge la un pacient. Acesta a apucat să și filmeze gestul acesteia.
Se pare că îantre cei doi ar exista anumite tensiuni, iar conducerea SAJ Bihor a confirmat acest lucru.
„Cei doi au avut relaţii apropiate până în această vară, când dintr-o dată nu s-au mai înţeles, iar doamna asistentă a cerut conducerii SAJ Bihor înlocuirea ambulanţierului.
Problema e că ea a mai schimbat şi în trecut trei sau patru ambulanţieri. Comitetul Director i-a refuzat solicitarea, pentru că ambulanţierului nu i s-au putut imputa neajunsuri profesionale.
Acum, în toamnă, doamna asistentă a cerut din nou acelaşi lucru, să i se dea alt ambulanţier, transferat de la Staţia din Marghita, tot fără să poată invoca abateri profesionale ale colegului ei, care ar urma să fie detaşat la Marghita”, spune o sursă pentru ebihoreanul.ro