Fugarul Cristian Rizea și postul TV al lui Maricel Păcuraru, ”condamnați” de instanță pentru campania murdară împotriva lui Radu Budeanu
Judecătorii Tribunalului București au dat soluția în dosarul pseudo-serialului ”Spovedania lui Rizea”, prezentat – la Realitatea PLUS, în emisiunea ”Culisele Puterii” – de Anca Alexandrescu, fosta secretară a lui Liviu Dragnea. Fugarul Cristian Rizea (Mihai Cristian Luigi) și firma GEOPOL INTERNATIONAL au fost astfel obligați să înlăture, provizoriu, materialele ce cuprind datele cu caracter personal referitoare la omul de afaceri Radu Budeanu, reprezentat de celebra Casă de avocatură ”Stratulat, Albulescu și asociații”.
Aceste așa-zise dezvăluiri s-au bazat pe acuzațiile pe care ex-deputatul fugar Cristian Rizea le-a făcut la adresa unor jurnaliști, politicieni și oameni de afaceri, iar celebra casă de avocatură ”Stratulat Albulescu și asociații” a demonstrat în instanță că e vorba de o campanie murdară susținută de Realitatea PLUS.
Radu Budeanu: ”Justiția a decis că această mizerie la comandă să se oprească”
Potrivit informațiilor GÂNDUL.RO, miza așa-ziselor dezvăluiri a reprezentat-o faptul că proprietarul postului Realitatea PLUS – Maricel Păcuraru – dorea să pună mâna pe acțiunile pe care omul de afaceri Radu Budeanu le-a deținut, în trecut, la societatea ROMPREST.
“Serialul de denigrare a mea pornit de Realitatea PLUS la inițiativa patronului stației – Maricel Păcuraru – are ca motivație încercarea acestuia de a prelua, în stil mafiot, participația pe care am avut-o, indirect, la ROMPREST. O acțiune mafiotă în pur stil, dirijată pe post de fosta secretară a lui Liviu Dragnea, cu un scop foarte clar, de a mă șantaja, de a mă forța să-i predau votul în AGA ROMPREST. Au încercat și cu reprezentantul Aeroportului Otopeni același lucru, existând și un dosar pe acest subiect.
”CNA i-a amendat, iar Justiția a decis că această mizerie la comandă să se oprească. O mizerie oarecum comică, ținând cont ca au bătut efectiv câmpii de la A la Z în ce mă privește. Voi demonstra cu documente prejudiciul de milioane care mi s-a produs, îi voi urmări în instanță pe absolut toți moderatorii, producătorii emisiunilor și societatea care deține licența Realitatea până vor plăti la centimă paguba creată”
Radu Budeanu
În altă ordine de idei, cei care fac publicitate la acest canal tv, precum și telespectatorii săi, trebuie să știe că Realitatea este un mijloc prin care patronul său, trecut prin închisori cu zeci de condamnări penale, încearcă să facă diverse alte afaceri într un stil din jungla anilor ‘90 de unde provine si a și rămas”, a declarat în exclusivitate Radu Budeanu după aflarea soluției date de judecătorii Tribunalului București.
”Obligă pârâţii să înceteze pentru viitor publicarea oricăror materiale potenţial defăimătoare”
Analizând toate informațiile din acest dosar, judecătorii Tribunalului București au admis, în parte, cererea părții reclamante, respectiv acțiunea formulată de Radu Budeanu.
”Admite în parte cererea. În temeiul art. 255 C.civ., obligă pârâtul Mihai Cristian Luigi să înlăture provizoriu materialele ce cuprind datele cu caracter personal referitoare la reclamantul Radu Budeanu publicate pe pagina pe care o deţine pe Facebook – Spovedania lui Rizea, precum şi a oricăror trimiteri şi referiri la acestea, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 29236/3/2020.
Obligă pârâţii Mihai Cristian Luigi şi GEOPOL INTERNATIONAL pentru REALITATEA PLUS să înlăture provizoriu materialele publicate pe paginile pe care le deţin pe reţeaua de socializare Facebook, Spovedania lui Rizea, Realitatea.Net şi Ştirile Realitatea TV, precum şi pe cele difuzate pe canalele deţinute pe reţeaua You Tube, referitoare la reclamant precum şi a oricăror trimiteri şi referiri la acestea, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 29236/3/2020.
Obligă pârâţii să înceteze pentru viitor, până la solutionarea definitivă a cauzei nr. 29236/3/2020 înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti, publicarea oricăror materiale potenţial defăimătoare la adresa reclamantului pe paginile deţinute pe reteaua Facebook, precum şi difuzarea de comunicări publice de acelaşi tip în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel”.
Respinge în rest cererea, ca nefondată. Obligă pârâţii să plătească reclamantului suma de 60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronun?are, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul București – Secţia a IV-a Civilă. Pronunțată în şedinţa din 06.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”, se precizează în decia magistraților.
Realitatea PLUS, sancționată de CNA cu o amendă istorică – 50.000 de lei
Dovada că așa-zisul serial al Realității PLUS nu a fost decât o campanie murdară este și faptul că membrii Consiliului Național al Audiovizualului au decis, în unanimitate – în luna decembrie a anului trecut – ca postul de televiziune să fie amendat cu suma record de 50.000 de lei după ce au fost analizate emisiunile ”Culisele Statului Paralel”, moderate de Anca Alexandrescu și Bogdan Muzgoci.
”Întrunit în ședința publică din data de 08.12.2020, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a reclamațiilor primite și a decis să sancționeze postul Realitatea Plus cu amendă de 50.000 de lei, pentru că a încălcat dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și pe cele ale art. 40 alin. (1), (2), (3), (4), ale art. 64 alin. (1) lit. a, b, ale art. 66 și ale art. 67 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. (Rapoartele de monitorizare analizate au cuprins o serie de emisiuni difuzate în perioada 13.10 – 18.11.2020, printre acestea fiind și mai multe ediții ale emisiunii „Culisele Statului Paralel”)”, se precizează în decizia CNA din data de 8 decembrie 2020.