Fratele lui Pablo Escobar a lansat un smartphone pliabil
Roberto Escobar, fratele cunoscutului traficant de droguri Pablo Escobar, a lansat un smartphone pliabil cu preț accesibil, transmite publicația Digital Trends.
Dispozitivul, care concurează cu modele precum Huawei Mate X, Samsung Galaxy Fold sau Motorola Razr, se numește Escobar Fold 1.
Roberto Escobar a declarat, pentru Digital Trends, că nu intenționează să concureze cu Samsung sau Huawei, ci cu Apple. „Le-am spus multor oameni că voi învinge Apple și voi face asta”, a spus el. Fratele lui Pablo Escobar a mai spus și că dorește să deschidă, anul viitor, un proces colectiv împotriva companiei care produce iPhone. „Îi înșală pe oameni vânzându-le telefoane scumpe, care nu sunt bune de nimic”,a adăugat el.
Escobar este încrezător că le va vinde oamenilor telefoane pliabile care costă doar 349 de dolari. Prin comparație, Motorola Razr, lansat recent, are un preț de 1.600 de dolari.
Smartphone-ul Escobar Fold 1 rulează sistemul de operare Android 9.0, include procesor octa-core produs de Qualcomm, cameră principală duală (16 + 20 MP) și ecran cu diagonala de 7,8 inchi. Mai mult, dispozitivul este dual-SIM.
Roberto Escobar susține că telefonul este foarte rezistent, deoarece display-ul este realizat dintr-un plastic special.
Într-o primă tranșă, Escobar Fold 1 a fost produs într-un lot de 100.000 de unități. Versiunea cu capacitate de stocare de 128 GB costă 349 de dolari, iar cea cu capacitate de stocare de 512 GB are un preț de 499 de dolari. Telefoanele pot fi comandate pe site-ul lui Escobar.