EXCLUSIV | Francisca a divorțat de Bogdan Lățescu pentru TJ Miles? Artistul s-a dat de gol: „Este cineva exotic, pot să vă zic că e brunetă 100 %”

12 01. 2023, 12:18

Francisca a divorțat de Bogdan Lățescu! Francisca Dulceanu a bifat la cei 30 de ani ai săi primul divorț. După o lungă perioadă de tăcere, artista a ieșit public și a anunțat în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță de ieri că a divorțat de soțul său, luptătorul MMA.

Cei doi au fost căsătoriți timp de 4 ani, având, de altfel, o relație de lungă durată, de 10 ani de zile. În 2019 cuplul a făcut o nuntă fastuoasă la Botoșani, cu nu mai puțin de 500 de persoane.

Francisca a divorțat de Bogdan Lățescu!

“Alege să îți asculți inima. Alege să îți crești singur aripile și să zbori!
Așa cum am declarat azi în emisiune, vă aduc la cunoștință faptul că, împreună cu soțul meu, Bogdan, am decis de ceva timp să mergem pe drumuri separate.
A fost o căsnicie frumoasă, tocmai de aceea între noi, momentan. Există o relație de respect, de prietenie, iar decizia a fost luată amiabil.
Nu vom face un subiect senzațional din asta, mereu am ales că aparițiile și evoluția mea de până acum să se bazeze pe subiecte frumoase, pozitive. Și tocmai din acest motiv, am discutat astăzi, prima și ultima dată despre acest subiect. Ușor nu este, dar consider că nimic nu este întâmplător în viață.
Vă mulțumesc pentru sprijin și vă doresc să credeți în voi, în visele voastre. Și în faptul că aveți toate atuu-urile că să reușiți în tot ceea ce vă doriți!”, a fost mesajul postat de cântăreața Francisca pe rețelele de socializare. Asta imediat după ce a ieșit din emisiunea lui Măruță de la ProTV. Acolo unde a mărturisit că ruptura dintre ea și soțul ei s-a produs în timp.

Ce a declarat Francisca la Măruță

„A fost o relație frumoasă. Bogdan e un om minunat, pe care îl voi iubi și aprecia toată viața. El a ajutat la Francisca de astăzi. Nu a mai mers din multe motive. Ruptura s-a produs în timp și chiar mă întreb dacă am procedat corect că am tăcut de când s-a produs ruptura. Așa am știut eu să gestionez situația în momentul respectiv. Îmi e greu să vorbesc despre asta. Sunt multe amintiri. Pentru aceste amintiri ne-am gândit foarte mult. Businessul îl ținea pe drumuri, ceea ce fac eu mă ținea pe drumuri. Noi făceam un real efort să fim în locurile acelea împreună. Sunt chestii care nu sunt grave, dar prin care trece orice cuplu. Din orgoliu poate am băgat lucruri sub preș. Poate nu am vorbit cât trebuia să vorbesc”, a povestit Francisa la Măruță.

Familia artistei este foarte afectată de despărțirea Franciscăi de sotul ei. Cu atât mai mult cu cât în presa mondenă au apărut deja zvonuri că artista ar fi deja implicată într-o relație cu TJ Miles. Și ar fi fost deja cu acesta în Canada, să îi cunoască rudele, potrivit CANCAN.

TJ Miles își dorea o iubită brunetă

Într-un interviu recent pe care Ciao.ro l-a realizat cu TJ Miles, artistul și celebrul vlogger ne mărturisea acum 3 luni că și-ar dori să aibă o relație o brunetă exotică. Iar dacă ar fi să ne luăm după descrierea lui, Francisca se potrivește 100% în peisajul descris de TJ Miles!

Reporter CIAO.RO – Cu cine ți-ai dori să ai o relație dintre vedetele de la noi?

TJ Miles: Cineva exotic, cineva frumos, pot să vă zic că e brunetă 100 %.

Ai multe admiratoare! Totuși ce fel de femeie ți-ai dori lângă tine?

Am multe admiratoare,în primul rând mi-aș dori să am cea mai tare femeie lângă mine, cea mai frumoasă, deșteaptă pentru mine, nu pentru toți ceilalți. Poate să fie neoperat ă, nu mă interesează, atât timp cât este perfectă pentru mine, loialitate, ambiție, să muncească, să vină cu “porția” ei la masă, nu să aștepte de la mine să-i dau eu tot, este foarte important pentru mine. Nu îmi doresc să fiu într-o relație doar pentru că este fanul meu și pentru ce am făcut, sau că am fost la Survivor, trebuie să fie organic.

Cât de greu ești de suportat ca iubit?

Sunt foarte ușor de suportat ca iubit, nu sunt dificil. Depinde ce ambiții ai în viață, dacă ești o fată normală, care nu vrei să ieși din zona de confort și să nu fii spontană, o să fie greu cu mine. Eu vreau să am ceva care să fie pe vibrația mea, să creeze cu mine un “imperiu”, să nu fim niște oameni normali. Din acest motiv sunt și singur în acest moment. De aia zic, dacă suntem potriviți o să fie ușor, dacă nu ne potrivim o să fie greu, pentru că nu sunt un om normal.