Fostul ”ginere” al lui Gigi Becali a făcut accident cu un Lamborghini de 320.000 de euro! Tăticul ultra-bogat a rezolvat rapid situația
Cel mai bogat puști al României (grație tatălui, îmbogățit din trafic cu diverse chestii + despăgubiri ANRP), așa cum a fost supranumit datorită colecției de mașini, dar și de ceasuri extrem de scumpe, a făcut accident cu un Lamborghini URUS de 320.000 de euro.
S-a întâmplat în prima zi a săptămânii, când mașina al cărei volan îl „ghidona” relaxat a lovit o dubă a unui lanț de farmacii, care i-a apărut, brusc, în față. Frâna a atenuat impactul, dar nu a ”radiat” dauna. Botul ”bijuteriei” s-a „frânt”, în timp ce partea din lateral a dubei s-a înfundat.
Cei doi șoferi nu au fost, din fericire, accidentați, iar fostul ”ginere” al lui Gigi Becali avea să coboare, calm, și să evalueze pagubele. Apoi, și-a sunat tatăl, care a apărut destul de repede. Tata e Bossu’, normal. Mai multe detalii pe CANCAN.RO.
Gigi Becali, accident cu Maybach-ul
Spre finalul anului trecut, celebrul om de afaceri a avut și el ghinionul de a fi implicat într-un accident, fără să aibă vreo vină. Gigi Becali se afla pe scaunul din dreapta șoferului, iar la volanul Maybach-ului era Ionuț Luțu.
„Sunt bine, sănătos. Luțu se afla la volan. Eu nu am nicio pretenție de la șoferul celălalt. Poliția a venit destul de repede. Omul era speriat, nu știu dacă era băut, că nu m-am dus eu la ei. Poliția i-a luat și s-a dus să le ia probe. La mine în mașină Luțu se afla la volan. Eu nu vreau ca omului să i se facă vreun dosar penal. A fost și ploaia asta Eu am plecat apoi acasă. O să îl sun pe Luțu să văd ce au făcut”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.
Un martor la accidentul în care a fost implicată mașina lui Gigi Becali a oferit primele detalii de la fața locului.
„Am fost în spatele lui. Era cu Maybach-ul. Venea dinspre Piața Aviatorilor si a făcut stânga pe dublă continuă. Iar loganul venea dinspre Victoriei. A vrut să intre pe acea stradă si a tăiat fața Loganului. Am anunțat echipajul de la Piața Victoriei și au plecat către accident„, a spus martorul, conform sursei citate.