Florin Ristei, primele declarații despre relația cu Naomi Hedman: ”Am primit unele dintre cele mai frumoase mesaje…”

07 12. 2020, 14:10

Florin Ristei și-a găsit jumătatea chiar în emisiunea la care este jurat. Frumoasa Naomi Hedman a venit în concurs și i-a uimit pe toți cu vocea sa, iar pe celebrul nostru cântăreț a reușit sa-l cucerească încă de la prima privire.

La două luni de când s-au văzut pentru prima dată pe scena de la „X Factor”, cei doi formează unul dintre cele mai simpatice și proaspete cupluri din showbiz.

Până acum, Naomi și Ristei au fost destul de rezervați în ceea ce privește relația dintre ei, asta pentru că Naomi a fost una dintre concurentele care aveau mari șanse la marele premiu din concurs. După ce aceasta a părăsit competiția, cei doi și-au asumat relația oficial, ba chiar juratul a făcut și primele declarații despre povestea lor de dragoste.

„Uite nici aici nu prea ne pasă ce zice lumea, atâta timp cât ne simțim bine. Cât timp nu deranjăm pe nimeni, avem aceleași pretenții și noi. (râde) Totuși, am primit unele dintre cele mai frumoase mesaje de la prieteni sau admiratori”, a spus cântărețul, potrivit a1.ro.

Cine este Naomi Hedman, tânăra care i-a furat inima lui Florin Ristei

Naomi Hedman este un model cunoscut peste hotare și totodată lucrează ca hostess într-un club de noapte. Pe lângă aceste lucruri, cel mai mare vis al ei este să fie pe scenă, tânăra de 29 de ani având deja câteva piese lansate. De asemenea, urmează să colaboreze pentru un proiect cu nimeni alta decât Nicki Minaj, ba mai mult cele două sunt destul de apropiate.

Naomi Hedman nu este însă la prima întâlnire cu televiziunea. Tânăra a participat în 2016 la reality show-ul britanic ”Ex on the beach”, unde a făcut furori, dar a creat și controverse, iar în cele din urmă s-ar fi ajuns și la un conflict în toată regula,între ea și o altă colegă de emisiune, conform mirror.co.uk.

 

Sursă foto: Instagram