Florin Dumitrescu a recunoscut abia acum! Ce s-a întâmplat între celebrul chef şi Mona Segall: „Am înlemnit”

19 10. 2023, 11:15

Florin Dumitrescu a făcut o serie de dezvăluiri despre Mona Segall, producătoarea emisiunii Chef la cuţite. Îndrăgitul bucătar de la Antena 1 a recunoscut că în momentul în care s-au cunoscut viaţa lui s-a schimbat complet. 

Florin Dumitrescu este fără doar şi poate unul dintre cei mai cunoscuţi bucătari din România. Show-ul culinar din care a făcut parte timp de 12 sezoane i-a adus succesul, însă toate acestea nu ar fi fost posibile fără Mona Segall. Chiar el a recunoscut acest lucru în cadrul unui podcast.

Chef Florin Dumitrescu

Ce s-a întâmplat între Florin Dumitrescu şi Mona Segall

Celebrul chef a vorbit despre prima întâlnire pe care a avut-o cu producătoarea emisiunii Chefi la cuţite, alături de ceilalţi doi colegi ai săi, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu.

Florin Dumitrescu a recunoscut că a rămas impresionat de prezența producătoarei. În momentul în care Mona Segall a intrat în încăpere, fostul jurat de la Antena 1 povesteşte că energia s-a schimbat complet şi nimic altceva nu mai era important.

„Întâlnirea dintre noi trei a fost cum a fost, dar întâlnirea cu Mona Segall a fost cea mai de impact. Noi eram bucătari, veneam fiecare din zona lui de cârciumăreală, nu aveam nicio treabă cu televiziunea. În momentul în care ne-am întâlnit cu Mona, ne-am întâlnit la o cafenea pe Decebal, seară, întuneric. În momentul în care a intrat Mona în cameră, s-a schimbat energia. Instant! Gata, nu mai e nimic important! Când s-a așezat la masa noastră am înlemnit. Bă, câtă putere emana! A fost un impact foarte mare pe care l-a avut asupra noastră”, a declarat Florin Dumitrescu în cadrul podcast-ului La Fileu.

Ce a spus Mona Segall despre plecarea celor trei chefi

Producător al emisiunii Chefi la cuțite, Mona Segall a oferit o primă reacție după ce Mihai Ioniță, CEO Antena Group, a anunțat că Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu părăsesc Antena 1.

„Am fost întotdeauna aproape de oamenii cu care lucrez pentru că echipa mi-a fost și familie. Ne-am făcut confesiuni, am căutat soluții când ne-a fost greu, ne-am sprijinit, ne-am sfătuit și ne-am bucurat împreună.

Spre marea mea surprindere, cu mai puțin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei sunt prea obositi ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată. Știu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îți trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai știu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesioniști, care după atâția ani înțeleg televiziune, înțeleg și știu ce presupune pregătirea acestui format, știu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni și nu pot fi remediate într-o lună de zile.”

Mona Segall: Profesional și uman știu că am făcut tot ce s-a putut”

„Chefi la Cuțite este unul dintre cele mai puternice branduri de televiziune, un brand la care lucrez alături de echipa mea de peste 8 ani de zile, un brand de care telespectatorii merită să se bucure în continuare, pentru că, la final, ei sunt creatorii de vedete și responsabilitatea vedetelor este față de publicul care i-a adus aici.

Profesional și uman știu că am făcut tot ce s-a putut. Rolul meu a fost să îi învăț televiziune, să construiesc pentru ei cel mai bun context posibil. Și eu am obosit, de foarte multe ori, dar responsabilitatea în fața echipei și a oamenilor cu care lucrez este mereu unul din secretele acestor mulți ani în televiziune”.

 

Sursă foto: social media