Florin Calinescu vrea sa-si faca partid politic! De ce a luat aceasta decizie VIDEO
„Vă mulţumesc că sunteţi alături de mine, o să dezbatem lucrurile care ne interesează, care ne frământă şi o să încerc să fiu cât mai eficace (…) O să îmi ia mai mult timp să iau o decizie, mai ales că este vorba de un destin: ori merg în continuare pe drumul acesta, ori pornesc pe un alt drum mai complicat şi cu drumeţi de toate felurile.
Să nu vă supăraţi pe mine, dar dacă vorbim despre politică şi dacă vorbim despre un partid, trebuie să măsor de mai multe ori, aşa cum fac croitorii, pentru că după aceea loc de întoarcere nu mai este.
Să fiţi însă siguri că mă gândesc foarte-foarte serios la acest lucru, dar nu pentru a-mi satisface mie vreun orgoliu sau un ego, ci pentru că chiar cred cu adevărat că sunteţi mulţi dintre dumneavoastră care nu vă identificaţi cu nicio forţă politică existentă astăzi pe piaţă şi pe care sondajele încearcă să o aşeze aşa cum numai ele ştiu să o facă.