Florin Busuioc, transferat cu elicopterul la Spitalul Fundeni din Bucuresti. Care e starea lui

de: D. C.
07 11. 2018, 14:51

Miercuri, Florin Busuioc a fost transferat cu elicopterul la Spitalul Fundeni din Bucuresti. Starea de sănătate a lui Florin Busuioc este gravă, dar stabilă, au anunţat reprezentaţii Spitalului Judeţean Craiova, el fiind internat în Clinica de Terapie Intensivă, unde a fost supravegheat de medici reanimatori şi cardiologi.

Actorul a fost urcat într-un elicopter SMURD și va fi transferat la București, la Spitalul Fundeni, informeaza digi24.ro.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Cristiana Geormăneanu, a declarat miercuri, pentru News.ro, că Florin Busuioc a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a unităţii medicale marţi seara, în stare gravă, în comă, după un stop cardiorespirator resuscitat de către echipajul SMURD, fiind diagnosticat cu infarct miocardic acut.

Florin Busuioc, transferat cu elicopterul


“În Unitatea de Primiri Urgenţe a ajuns cu stare gravă intubat şi ventilat mecanic, cu instabilitate hemodinamică. S-a confirmat diagnosticul de infarct miocardic acut şi în paralel cu stabilizarea pacientului a fost mobilizată urgent echipa de cardiologie intervenţională pentru continuarea protocolului terapeutic respectiv coronarografie şi stentare. S-a luat această decizie de către managerul spitalului întrucât medicul şef al clinicii de cardiologie nu a putut fi contactat”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Cristiana Geormăneanu a precizat că Florin Busuioc fusese acceptat la Institutul CC Iliescu din Bucureşti, dar nu a putut fi transferat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. După operaţie, el a fost internat în stare gravă, dar stabilă în Clinica de Terapie Intensivă.