Fiul Sorinei Pintea, arestat. Detaliile care au șocat o ţară întreagă

04 03. 2020, 13:53

Fiul Sorinei Pintea, probleme grave cu legea. După ce fostul Ministru al Sănătăţii a fost arestat pentru luare de mită, în presă au ieşit la iveală detalii incredibile despre fiul acesteia.

În anul 2012, fiul Sorinei Pintea, Ionuţ Pintea, a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri.

Condamnarea lui Ionuț Pintea s-a produs în momentul în care mama sa era managerul Spitalului TBC din Baia Mare.

În aprilie 2001, Ionuţ Pintea a fost reţinut de ofiţerii DIICOT în urma mai multor percheziţii care au avut loc în judeţele Maramureş şi Cluj, într-un dosar în care 20 de persoane au fost cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.

Fiul Sorinei Pintea nu a fost la prima abatere

Nu a fost prima oară când fiul fostului ministru a avut probleme din cauza drogurilor. În octombrie 2010, acesta a mai fost cercetat odată și reţinut în timp ce încerca să îi vândă droguri unui poliţist sub acoperire.

De asemenea, se pare că în urma percheziţiei, asupra lui Ionuţ Pintea, polițiștii au mai găsit şi un pistol cu aer comprimat, 2.620 de euro, 5.000 de forinti si 1.561 de lei, potrivit Digi24.

Sorin Pintea, acuzată că a primit mită 120.000 de lei

În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite. În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.