Fiica lui Victor Socaciu, vești de ultimă oră despre starea artistului: ”Să ne rugăm pentru sănătatea lui!”

Publicat: 14 apr. 2021, 22:07 Autor: G. M. Vedete

Vești de ultimă oră despre starea lui Victor Socaciu! Celebrul cântăreț este internat într-un spital din București, după ce a fost infectat cu coronavirus.

În presă s-a scris că artistul are plămânii afectați și are nevoie de oxigen suplimentar pentru a putea respira. Din nefericire, Victor Socaciu se confruntă și cu alte probleme de sănătate. Artistul are diabet și a suferit, în urmă cu mai bine de 10 ani, o intervenție de transplant de rinichi.

Care este starea de sănătate a lui Victor Socaciu?

Reporterii CIAO.RO au aflat însă, chiar de la una din fiicele artistului că acesta este acum în stare stabilă!

“Nu am starea necesară să vorbesc prea mult. Tata este stabil acum și mă rog să îți pot spune cât mai curând că este deja înapoi acasă! Apreciez mult gândurile tale bune! Să ne rugăm pentru sănătatea lui!”, a declarat Ana-Maria Socaciu, în exclusivitate, pentru CIAO.RO.

Ana-Maria Socaciu (33 de ani) este fiica cea mică a cântărețului Victor Socaciu.

Ana-Maria este rodul iubirii dintre Victor Socaciu și Elena, femeie cu care cântărețul a avut o relație de aproximativ doi ani, însă nu au fost căsătoriți. Ana-Maria are o relație frumoasă cu tatăl ei, acesta fiind nelipsit de la evenimentele importante din viața fetei. Ana este căsătorită și are 2 fetițe superbe după care Victor Socaciu este topit.

Cine este Victor Socaciu

Victor Socaciu, în vârstă de 68 de ani, este un autor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune, fost parlamentar și fost diplomat. El a debutat pe scenă în anul 1970 cu trupa rock Zodiac.

Victor Socaciu devine producător al Festivalului Național – Concurs de muzică folk „Om Bun” și al Festivalului Național – Concurs „Cântecul de dragoste” în parteneriat cu Ministerul Culturii și Cultelor, Televiziunea Română și Radio România Actualități.

Între anii 1997 și 1999, Socaciu devine realizator al emisiunii săptămânale „Vânare de vânt” pentru TVR și al emisiunii „Insula Copiilor” la Național TV. De asemenea, el semnează genericele mai multor emisiuni radio și televiziune printre care: „Omul chitară ”, „Oameni de zăpadă ”, „Ceaiul de la ora 5 ”, „Insomniile Corinei ”, „Cazuri și necazuri în dragoste ”, „Vânare de vânt ”, „Arca Marinei ”, „Personalul de Costinești ”, „Bun de tipar ”, „Tunelul timpului ”, „Mulțumesc ”, Ora fără catalog ”, „Ne vedem la TVR”, „E ora ta”.

Astirstul a fost căsătorit cu Cornelia Pavlovici și Marina Almășan.

Foto: Arhivă CIAO.RO / Arhivă personală

Publicat: 14 apr. 2021, 22:07 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă