Femeia cu patru picioare, cazul incredibil care a uimit lumea medicală

Publicat: 19 nov. 2019, 13:34 Autor: Elena News 1

Dacă nu te-a șocat suficient cazul omului cu două fețe sau al femeii cu două capete, iată că mai există un caz care a șocat lumea medicală.

Josephine Myrtle Corbin, femeia cu patru picioare, s-a născut în 1868, în SUA. Povestea sa a uimit deopotrivă societatea şi lumea medicală. Totuşi, Josephine a dus o viaţă normală şi chiar a avut copii. În ciuda diverselor legende, poza în care apare o fată cu patru picioare este reală. Cazul lui Josephine Myrtle Corbin apare consemnat în revista “British Medical Journal” în anul 1889.

Născută în mai 1868, în Tennessee, fata suferea de polimelie. Deşi putea să-şi mişte picioarele din centrul pelvisului, aceasta nu le putea folosi însă atunci când mergea. În rest, Josephine era perfect sănătoasă. Totuşi, anomalia sa atrăgea la vremea respectivă mulţi curioşi, astfel că odată ce a împlinit 13 ani, Josephine s-a alăturat unui circ. Când avea 19 ani, tânăra s-a căsătorit cu un medic pe nume Clinton Bicknell, împreună cu care a avut patru fete şi un băiat.

Povestea femeii care în ciuda ”ciudățenilor” nu numai că şi-a găsit drept soţ un doctor, dar a avut şi cinci copii, fascinează și astăzi. Rude îndepărtate ale lui Josephine Myrtle Corbin trăiesc chiar şi astăzi în America. Josephine a murit la 60 de ani, în 1928, în Texas, înconjurată de familie.

Publicat: 19 nov. 2019, 13:34 Autor: Elena News 1
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă