Femei care au schimbat lumea: Jackie Kennedy. Victima eternă, dar și adorata unei națiuni
Femei care au schimbat lumea: Jackie Kennedy. Simbol al rafinamentului și bunului gust, Jacqueline Kennedy a fost, poate, cea mai iubită soție de președinte și un brand al Americii. Deși și-a petrecut doar 3 ani în calitate de Primă Doamnă, titlu smuls de Lee Harvey Oswald, care i-a împușcat mortal soțul, pe John F. Kennedy, ”Jackie” rămâne și astăzi în inimile americanilor și în memoria colectivă a întregii lumi.
Femei care au schimbat lumea: Jackie Kennedy. Copilăria și educația
Jacqueline Lee Bouvier s-a născut la New York pe 28 iulie 1929, fiică a broker-ului de pe Wall Street John Vernou Bouvier al III-lea și a fetei de familie bună (și probabil de bani gata) Janet Norton Lee. Prima dintre cele două fetițe ale cuplului, Jacqueline a fost preferata tatălui său, cu care a avut mereu o relație foarte apropiată. S-a remarcat din copilărie ca o fată foarte frumoasă și o cititoare avidă, ulterior mare iubitoare de artă și limba franceză, dar și cu mici probleme de temperament. Unul dintre profesorii ei din școala primară o descria astfel: ”un copil foarte scump, cea mai drăguță fetiță, foarte inteligentă, foarte artistică și plină de diavol”.
Personalitatea lui Jackie a fost puternic influențată de divorțul părinților ei, petrecut când ea avea doar 7 ani, din cauza faptului că John Bouvier era dependent de alcool și jocuri de noroc și o înșela des pe Janet. Jaqueline a devenit o fată foarte retrasă și timidă după ce s-a mutat în Virginia alături de mamă, remăritată cu magnatul petrolier Hugh Dudley Auchincloss Jr.
În timpul liceului, Jackie a fost foarte atrasă de istoria artelor, de limba franceză și de jurnalism, scriind în revista școlii. După un an petrecut în Franța, la Sorbona, într-un schimb de experiență, se întoarce la Universitatea Georghe Washington și o absolvește alături de un doctorat în literatură franceză și un master în arte. În timpul facultății face un internship la revista Vogue, iar după absolvire se angajează ca fotograf de investigație la Washington Times-Herald. Lucrează acolo un an, între 1951 și 1952, an în care se petrece o întâlnire care-i va fi schimbat viața radical și brusc.